Marius Avram, arbitrul care va conduce finala Dinamo – Steaua, acordă foarte ușor cartonașe galbene, indică des punctul cu var, dar se și înscriu goluri multe în partidele cu el la centru, sunt concluziile cifrelor fiului lui Vasile Avram, președinte CCA.
În acest sezon, Avram este arbitrul cu cele mai multe meciuri conduse, 25, cu două mai multe decât următorul clasat, Robert Dumitru. Răutăcioșii ar spune că funcția ocupată de tatăl său i-a adus câteva privilegii.
În cele 25 de partide, centralul în vârstă de 32 de ani a fost destul de generos cu cartonașele galbene, acordând 139, față de cele 135 arătate de Istvan Kovacs, un alt arbitru zelos, dar care a condus însă doar 22 de meciuri.
Avram a scos de trei ori al doilea galben, în timp ce de două ori a arătat direct cartonașul roșu. De asemenea, fiul lui Vasile Avram arată des punctul de la 11 metri, de 12 ori până acum. Mai jos puteți vedea cifrele lui Marius Avram din acest sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER