Bărboianu nu a dormit toată noaptea!** „Îmi doream enorm să iau Cupa!”
Bărboianu a povestit pentru ProSport coșmarul prin care a trecut
după ce a făcut cadou Stelei cea de-a 21-a Cupă din istorie.
A înscris în proprie poartă în minutul 50 și a stabilit scorul
final al finalei Steaua – Dinamo (2-1). Bărboianu a devenit apoi
unul dintre cei mai mediatizați fotbaliști ai meciului. A fost
ironizat de steliști chiar la sfârșitul partidei, când toată echipa
i-a scandat numele, o ironie la adresa celui considerat a fi reușit
golul decisiv. Înainte de asta, Bărboianu părăsise stadionul, după
festivitatea de premiere cu ochii înlăcrimați și cu bărbia înfiptă
în piept. Iar ieri a decis să discute despre acest lucru. „Ce nu te
doboară te face mai puternic. Colegii au fost extraordinari, la fel
antrenorii, domnii Badea, Borcea și Săvulescu”, a explicat
Bărboianu pentru www.sport.ro.
Nu a
dormit toată noaptea!
Fostul fundaș al Craiovei nu a uitat nici glumele steliștilor de la
final. „Mihai Stoica și unii jucători îmi scandau numele la final
și îmi mulțumeau. Există un Dumnezeu sus și când le va fi lumea mai
dragă îi va lovi!”, a mai explicat apărătorul roș-albilor. Care a
concluzionat, explicând că a avut o noapte albă după derby-ul de la
Brașov: „Nu am ce să mai fac, trebuie să trec peste asta. Îmi
doream enorm să iau Cupa, nimeni nu voia mai mult ca mine. Dar nu a
fost să fie acum”. În loc de mărturie a vorbelor dinamovistului stă
una dintre imaginile ce vor rămâne peste ani de la finala Cupei de
la Brașov, cea de la sfârșitul meciului, cu Ștefan Bărboianu
prăbușit lângă bara uneia dintre porți, și cu „fratele” Găman lângă
el venit să îl ajute să se ridice de pe gazon.
CE A
ZIS MEME STOICA DUPĂ‚ MECI: „Îmi amintesc că Bărboianu declara
înaintea meciului de campionat că va dedica victoria fanilor. Nu-mi
rămâne decât să-l pup, să-i mulțumesc pentru cadoul
făcut”.
CE A ZIS MEME A DOUA ZI DUPĂ‚ MECI:
„Îi cer scuze lui Ștefan Bărboianu pentru gesturile de la
finalul meciului de la Brașov”
PREMONIȚIE AMARĂ‚
Borcea: „Bărboianu va fi decisiv!”
Înainte de finala Cupei cu Steaua (1-2), Cristi Borcea spunea că
problemele din apărarea lui Dinamo vor fi rezolvate în acel meci
exact de către Ștefan Bărboianu. Declarația a fost în stilul
patentat de președintele executiv al „câinilor”, una extrem de
pompoasă. Iar după partidă avea să se întoarcă împotriva lui și a
lui Dinamo: „O să
vedeți că o să fie altceva cu Bărboianu pe teren. Va fi
decisiv!”.