Steaua a obținut pe ultima sută de metri o calificare în finala Cupei României, după ce a terminat, scor 1-1, partida cu FC Brașov. În partida tur, scorul a fost 0-0.
Gigi Becali a analizat egalul obținut de echipa sa și a precizat că va fi pe deplin fericit de abia atunci când vor câștiga finala cu Dinamo și vor lua Cupa.
„Va fi o zi fericită atunci când vom bate pe Dinamo în finală și vom câștiga Cupa. Am controlat tot. Au jucat ceva? Am stat numai la ei în careu, am avut bară. Am avut o presimțire că vom marca. Nu sunt eu chiar atât de nenorocit încât să mă pedepsească Dumnezeu în halul ăsta.
Nu cred că Balaj putea să dea un penalty inventat, la experiența lui. Eu n-am văzut, dar daca a dat, cred că a fost. Atitudinea și dăruirea jucătorilor mi-au plăcut”, a declarat Becali la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER