Biletele pentru finala Cupei României** s-au epuizat în mai puțin de o oră!

Biletele pentru finala Cupei României -Timișoreana, care se va disputa între echipele CFR Cluj și FC Timișoara, s-au epuizat, miercuri, în doar câteva zeci de minute de la scoaterea lor la vânzare.

Peste 100 de persoane se aflau deja în fața caselor de bilete la ora 8.00, deși punerea în vânzare era anunțată pentru ora 10.00. Foarte mulți dintre gorjenii aflați la casele de bilete au spus că s-au învoit la serviciu pentru a-și putea achiziționa bilete la finală.

Organizatorii au anunțat punerea în vânzare, la Târgu Jiu, a 2.500 de bilete pentru partida de sâmbătă, dar până la urmă au mai ajuns doar 1.900. Dintre acestea, 1.000 au revenit clubului Pandurii pentru sponsori și finanțatori, iar 900 au mai fost scoase la vânzare, acestea epuizându-se în mai puțin de o oră.

Chiar dacă au stat zeci de minute la coadă, la peste 35 de grade, microbiștii au fost mulțumiți că au mai prins bilete și nu s-au mai plâns de căldură. Gorjenii, care au stat la coadă pentru a cumpăra bilete, au fost supravegheați de către polițiștii comunitari.

"Cine a dorit să vină la meci a putut să cumpere în limita numărului de bilete repartizate la Târgu Jiu, cele mai multe fiind distribuite la Timișoara și Cluj. Noi am fost prezenți aici să ne asigurăm că se respectă rândul și să prevenim, eventual, apariția unor indivizi care ar putea să vândă biletele la suprapreț. Această acțiune a fost în atenția polițiștilor comunitari, jandarmilor și polițiștilor, pentru a se desfășura în condiții normale", a declarat Ion Tudor, directorul Poliției Comunitare Târgu Jiu.

Biletele scoase la vânzare în cele două orașe ale finalistelor au fost și ele epuizate, astfel că finala Cupei României – Timișoreana se va disputa cu casa închisă.

Finala Cupei României – Timișoreana, dintre echipele CFR Cluj și FC Timișoara, se va disputa sâmbătă, de la roa 20.45, la Târgu Jiu.

MEDIAFAX

Publicat: 10 06. 2009, 18:12
Actualizat: 10 06. 2009, 18:36