„Biletele pentru finala Cupei s-au epuizat în câteva ore”
Vasluiul așteaptă cu sufletul la gură un trofeu din partea lui
Wesley și ai lui care să îl oprească pe Lăcătuș din intenția de a
pleca din țară, CFR vrea al doilea event, iar Iașiul incearcă să se
despartă frumos de fotbalul mare. Biletele pentru Cupa României au
fost epuizate în câteva ore.
„Astăzi (n.r. – duminică) am pus în vânzare biletele
repartizate nouă de către Federație. Au fost aproximativ 3.200 de
tichete, dintre care câteva sute au revenit clubului Politehnica
Iași, CS Politehnica Iași și Primăriei. Așa cum ne așteptam,
biletele pentru finala Cupei României s-au epuizat în câteva ore.
Dacă ținem cont de numărul mare de iubitori de fotbal din Iași,
cererea a fost foarte mare în comparație cu numărul de bilete avute
de noi la dispoziție”, a spus Președintele clubului Poli
Iași, Cristian Stărică.
Suporterii au putut cumpăra doar câte două bilete și doar în baza
Buletinului sau Cărții de Identitate de Iași sau de județul Iași.
Biletele au fost scoase la vânzare la prețurile de 25 lei pentru
tribune și 15 lei la peluze.
Finala Cupei României, ediția 2009-2010, va avea loc miercuri, 26
mai, de la ora 21.00, pe Stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași,
între FC Vaslui și CFR Cluj.