Bistrițenii i-au pus gând rău lui Dinamo! „Vrem să jucăm finala Cupei!”

Fundașul echipei Gloria Bistrița, Cosmin Frăsinescu, a declarat
că dubla manșă cu Dinamo din semifinalele Cupei României este
deschisă oricărui rezultat, formația ardeleană având puterea să
ajungă în finală.

„În semifinalele Cupei României orice e posibil, chiar dacă
jucăm cu Dinamo. Este o dublă manșă, în această competiție mereu
apar surprize. Depinde de noi, meciurile sunt deschise oricărui
rezultat. Poate reușim să jucăm finala, ar fi frumos”,
a
spus Frăsinescu.

Jucătorul echipei bistrițene a afirmat că returul Ligii I va fi „de
foc”, mai greu decât cel din sezonul trecut. „Sunt multe
echipe în luptă și se vor agăța de orice punct, dar vom face tot
posibilul să ne îndeplinim obiectivul. Putea să fie mult mai bine,
am irosit destule puncte aiurea, cu echipe cu care nu aveam voie să
pierdem. E bine pe locul 11 unde suntem acum, dar echipele sunt
despărțite de câteva puncte, dacă pierzi un joc se vede imediat,
aluneci în clasament. Ține de noi să nu mai facem pași greșiți în
această luptă”
, a spus Frăsinescu pentru site-ul oficial
al clubului Gloria.

Frăsinescu a precizat că a trecut peste problemele medicale cu care
s-a confruntat la finalul anului trecut și va începe pregătirea
normal, alături de colegii săi. „2010 a fost un an bun,
păcat că m-am accidentat la Mediaș, unde am suferit o fractură de
pomete, și am ratat ultima parte a turului. Sper într-un an și mai
bun, să ne salvăm de la retrogradare și, dacă putem, să jucăm
finala Cupei”
, a comentat el.

MEDIAFAX

Publicat: 05 01. 2011, 11:07
Actualizat: 05 01. 2011, 11:08