Aflasem deja din „16″-imi că interesul echipelor din Liga I pentru Cupa României nu prea mai există.
Privită ca un trofeu prăfuit și antic, Cupa devenise un prilej de menajare a titularilor și de meciuri undeva între slab și foarte slab. Ieri, la Buzău, dezinteresul a fost parcă mai mic. Petrescu și Grigoraș n-au menajat chiar foarte mulți titulari, s-au agitat cât de cât pe bancă, bine, mai mult „Bursucul”, dar ar fi fost culmea să fie altfel. Meciul a început în forță: Gomes găsește o pasă impecabilă în spatele fundașilor, Mara rămâne singur, atât de singur încât se plictisește până ajunge la momentul șutului și preferă să gâdile mingea cu o excuție mai letargică decât un after-hours la Bamboo. Ritmul partidei nu e rău, Oțelul încearcă și ea ceva, dar tot oamenii lui Dan Petrescu sunt cu pericolul. În speță, Galamaz, care, din trei metri, trimite o lovitură de cap în forță care îl bagă în poartă pe Gribauskas. Nu însă și cu tot cu minge.
11 metri după un henț imaginar
Viglianti ratează singura ocazie a Galațiului, imensă și ea, tot din vreo patru metri, cu o încercare de preluare care poate fi trecută la catastif drept un șut anemic. Până la urmă, în repriza a doua a murit și ritmul, iar meciul curgea spre atât de nedoritele prelungiri, când arbitrul Bogaciu a ieșit din amorțire și a scos din joben un 11 metri de toată frumusețea pentru un henț imaginar al lui Jelev. Dănălache a tras, a avut un moment de panică la parada lui Gribauskas, dar norocul a zis să-i mai dea o șansă și i-a servit un gol pe tavă mai ușor decât penalty-ul pe care îl ratase cu o secundă mai devreme. Un gol în doi timpi care a închis meciul și a trimis Urziceniul în sferturi.
„Nu e ușor să bați o echipă ca Oțelul de două ori în patru zile. Avem ca obiectiv să atingem din nou finala Cupei. Poate anul acesta o vom și câștiga” – Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER