Bogdan Argeș Vintilă, mulțumit de jucătorii săi, deși FC Argeș a pierdut „sfertul” din Cupa României cu CFR Cluj: „Suntem pe drumul cel bun”

Meciul de fotbal dintre CFR 1907 Cluj si FC Arges, contand pentru Cupa Romaniei sferturi de finala, desfasurat pe Stadionul CFR Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, joi 06 aprilie 2023. © FOTO:Flaviu Buboi/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Bogdan Argeș Vintilă, antrenorul lui FC Argeș, s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi în sfertul de finală al Cupei României pierdut cu CFR Cluj, scor 0-1, după un gol marcat de Krasniqi în minutul 89.

Bogdan Argeș Vintilă, mulțumit de jucătorii săi!

„A fost o înfrângere care a venit pe neașteptate, dintr-o întâmplare, ca să zic așa. Am reușit să facem un joc foarte consistent și, cumva, inteligent în fața campioanei. Îmi felicit jucătorii. Suntem pe drumul cel bun, ne-am creat situații de a marca. Ce am văzut în seara aceasta îmi dă speranțe pentru viitor.

E nevoie de mai multă concentrare în fața porții. Ajungem acolo, dar nu reușim să marcăm. Încercăm să corectăm acest aspect, dar sunt convins că după primul gol marcat vor veni și altele”, a declarat Bogdan Argeș Vintilă.

„Eu cred că CFR Cluj are un lot foarte bun. Mă gândesc că noi nu câștigăm de multe meciuri, dar azi am avut atitudine și asta e important. Sunt aici de aproape trei ani, anul acesta s-au făcut multe schimbări. Nu e o scuză, acesta nu este locul pe care voiam la început să fim. Suntem pe acest drum și trebuie să facem tot ce ține de noi” – Meza Colli, mijlocașul lui FC Argeș

Toată concentrarea lui FC Argeș, pentru meciul cu FC Botoșani!

FC Argeș continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare și urmează să joace duminică, de la 15:30, la Botoșani meciul cu echipa locală. Argeșenii ocupă penultimul loc în play-out, cu 14 puncte.

„Suntem pregătiți pentru deplasarea la Botoșani. Acum, să vedem dacă drumurile sunt bune și dacă putem să ajungem la timp” – Bogdan Argeș Vintilă, antrenor FC Argeș

Cele patru echipe calificate în semifinalele Cupei României!

Se cunosc cele patru echipe calificate în semifinalele Cupei României. După disputarea meciurilor din faza sferturilor de finală s-a stabilit care este tabloul meciurilor din faza „careului” de ași.

În „sferturi”, UTA a trecut de FC U Craiova cu 1-0, Universitatea Cluj a învins-o pe Hermannstadt cu 2-1, Sepsi pe CS Mioveni cu 4-1 și, în fine, CFR Cluj a câștigat cu 1-0 în fața lui FC Argeș.

Astfel, semifinalele Cupei României, sezonul 2022-2023, sunt:

  • U Cluj – UTA
  • Sepsi Sf. Gheorghe – CFR Cluj
Publicat: 06 04. 2023, 23:27
Actualizat: 06 04. 2023, 23:31