Budescu, despre revenirea Brașovului de la 0-3 la 3-3: „Am crezut că suntem deja calificați”. Dandea, salvatorul Astrei: „Ne așteptam să fie greu”

Astra Giurgiu e prima echipă calificată în sferturile Cupei României, după un meci spectaculos disputat la Brașov. Liderul Ligii 1 a condus cu 3-0 după prima repriză, dar gazdele au reușit o repriză secundă excepțională, revenind la 3-3 în chiar ultimul minut de joc, după ce în minutul 60 au și ratat un penalty prin Marius Matei. Astra a obținut biletele pentru sferturi în finalul prelungirilor, când Dandea a înscris golul 4 (minutul 188).

Cel mai bun om al Astrei în acest sezon, Constantin Budescu, pune revenirea gazdelor pe seama relaxării giurgiuvenilor din a doua parte a jocului: „Cei de la Brașov ne-au taxat în a doua repriză pentru că ne-am relaxat noi. La pauză aveam 3-0 și ne gândeam că suntem calificați, de asta ne-au și egalat

Au scăpat de rușine, vor trofeul
Omul care a adus în cele din urmă calificarea Astrei, Alexandru Dandea, a declarat la final că el și colegii săi se pot considera chiar norocoși, în condițiile în care Brașovul a avut și șansa marcării golului 4. Dandea spune că Astra își propune câștigarea Cupei României.

Ne așteptam să fie un meci dificil. Cupa României e mereu plină de surprize. În a doua repriză ne-am relaxat puțin și asta ne-a costat. Bine că nu s-a întâmplat să luăm și golul patru, că au și avut o ocazie mare.

Noi sperăm să aducem trofeul la Giurgiu„, a declarat Alexandru Dandea pentru Dolce Sport.

Astra Giurgiu s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, în urma victoriei, scor 4-3 (3-0, 3-3), după prelungiri, obținută în fața FC Brașov (Liga a II-a), în optimile competiției, giurgiuvenii reușind să se impună cu un gol în minutul 118, după ce au condus cu 3-0 și au fost egalați.

Pentru FC Brașov au marcat Matei ’67, ’90 și Olteanu ’88, iar pentru Astra au înscris Tembo ’17, Budescu ’28, Ioniță ’35 și Dandea ‘118.

Din minutul 100, FC Brașov a evoluat cu un jucător mai puțin, după ce Marius Matei a fost eliminat.


 

Publicat: 27 10. 2015, 20:41
Actualizat: 27 10. 2015, 20:42