Andrei Cristea era bucuros pentru cele dubla reușită cu Astra și a declarat la finalul meciului care a adus calificarea lui Dinamo în semifinalele Cupei că-și dorește ca gruparea din Ștefan cel Mare să câștige competiția.
„Vreau să felicit toată echipa pentru această calificare. Mă bucur că am reușit să înscriu și sper ca Dinamo să câștige Cupa României. Eu cred că m-am maturizat, mă simt mult mai bine decât la 20 de ani. Dinamo își propune eventul în acest an, suntem conștienți că este foarte greu, dar nu imposibil. M-am obișnuit cu acest ritm, mai avem puțin și luăm vacanță și trebuie să rămânem concentrați până se va termina turul”, a declarat Cristea, la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER