„Câinii”, arși la buzunar după înfrângerea de la Timișoara!** „Suntem condamnați să câștigăm finala Cupei”

Dinamo a pierdut la Timișoara, în ultima etapă a campionatului,
și au terminat pe locul șase. „Câinii vor merge în preliminariile
Europa League, dar trebuie să câștige finala Cupei, cu Steaua,
pentru a scăpa de coșmarul tururilor preliminare din Europa. Cristi
Borcea a declarat că Torje și ai lui sunt condamnați să câștige cu
Steaua: „Ei au pierdut după înfrângerea de la Timișoara! Au pierdut
200 de mii”

„Este dezamăgitor jocul cu FC Timișoara, nu neapărat rezultatul.
Cred că au tratat acest meci ca pe o vacanță. Ei au pierdut. Au
pierdut în jur de 200 de mii de euro, clasarea de la locul 4 la
locul 6”,
a declarat Borcea la întoarcerea de la Timișoara
la București.

„Suntem
condamnați să câștigăm finala Cupei”

„Trebuie să ne concentrăm pe finala Cupei. Suntem
condamnați să o câștigăm. N-au tratat cum trebuiau să trateze un
meci care a fost de o importanță pentru noi, că altfel era să fim
pe locul 3, pe locul 4, decât pe locul 6. Putem să salvăm acest
sezon. Putem să ne luăm revanșa, pentru că suntem datori în fața
fanilor. Dinamo n-a cunoscut, de când sunt eu la timonă, de trei
ani să nu câștige un trofeu. Un trofeu mai fericit decât câștigat
în fața Stelei nu există. Am spus de la instalarea lui Olăroiu că
Steaua va deveni mult mai puternică și este mult mai puternică.
Tradiția ultimilor ani, indiferent că a fost Olăroiu, i-am ciocănit
pe unde i-am prins
„, a mai declarat Borcea

Borcea a apreciat că fundașul Cristian Chivu, care și-a anunțat
retragerea din națională, este un un jucător „extraordinar,
fabulos, cel mai titrat, cu cele mai mari performanțe în ultimii 20
de ani”. Borcea nu crede că Adrian Mutu se va retrage din echipa
națională și spune că se aștepta ca selecționerul Răzvan Lucescu să
demisioneze după meciul pierdut cu Bosnia, din luna martie.

Finala Cupei României,
dintre Dinamo și Steaua, se va disputa miercuri, de la ora 21.15,
pe Stadionul Tineretului din Brașov, fiind transmisă în direct de
Pro TV.

Publicat: 22 05. 2011, 18:37
Actualizat: 22 05. 2011, 18:40