Președintele delegat al FC Dinamo, Dragoș Săvulescu, este nemulțumit că finala se joacă pe un stadion cu foarte puține locuri. Oficialul grupării din Ștefan cel Mare ar fi preferat o arenă ca cea a Clujului, care dispune de mult mai multe locuri și care era în concordanță cu interesul pe care îl stârnește finala Dinamo – Steaua. Cât despre meci, Săvulescu este de părere că jucătorii lui Ioan Andone sunt în stare să-i învingă din nou pe rivalii din Ghencea.
„La meciurile Dinamo – Steaua n-a existat niciodată o echipă favorită. Avem cel mai bun atac, din punctul vedere al golurilor. Oricare dintre echipe vrea să șteargă un sezon ratat. N-a fost o întâmplare că i-am bătut de două ori, eu cred că putem să reușim și de data asta.
Am discutat cu domnul Badea, sunt nedumerit de ce s-a ales acest stadion pentru finala Cupei. Puteam să jucăm pe cel al CFR-ului, care are aproape 30.000 și spectacolul era garantat. Ar fi trebuit să se schimbe stadionul. Proabil sunt considerente care îmi scapă și s-a ales așa.
Personal, sunt puțin trist, deși este un stadion respectabil, dar ar fi trebuit să fie un stadion cu mai multe locuri”, a declarat Dragoș Săvulescu la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER