Dinamo s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României – Timișoreana, după ce a învins cu scorul de 2-1, după prelungiri, formația Voința Sibiu, din Liga a II-a, într-un meci din 16-imile de finală ale competiției.
Golurile „câinilor” au fost marcate de Strătilă ’61 și L. Rus ’93, în timp ce pentru oaspeți a înscris Heil, în minutul 52.
Ionel Dănciulescu a jucat din nou din primul minut al partidei și a pus umărul la această calificare cu emoții a dinamoviștilor în optimi.
„Ne-am făcut meciul un pic greu, important e accederea în faza următoare a competiției. Știam că au ceva probleme la echipă și eram convins că vor să facă un meci mare. În unele momente am reușit să ne mobilizăm mai bine și am câștigat o partidă care se putea termina și cu un eșec. Că joc eu sau nu e mai puțin important. Avem nevoie de liniște până la marele meci de luni cu Pandurii. Cupa este unul din obiectivele noastre. Suntem condamnați să ajungem în finală. Important e să creștem de la meci la meci.” a spus Ionel Dănciulescu la Fanatik Show de la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER