Valentin Cojocaru (23 de ani) s-a numărat printre „eroii” celor de la Viitorul în returul semifinalei de Cupa României cu U Craiova, încheiată cu scorul de 2-0 în favoarea constănțenilor. Chiar dacă Ianis Hagi a marcat ambele goluri ale fostei campioane, și portarul a avut o contribuție importantă.
La scorul de 1-0, Cojocaru a apărat un penalty executat de Bancu. Acesta a fost la un pas să fie schimbat în minutul 76, din cauza unor dureri în zona coastelor, dar a continuat partida: „O să mă duc să fac o radiografie, sper ca totul va fi ok. Da, la coaste, am avut două dueluri pe aceeași parte. Pe moment este foarte, foarte dureros. După cinci minute a mai trecut durerea și am putut să continui. A fost o greșeală, bine că am apărat acel penalty și am dus echipa în finală”, a spus Cojocaru la finalul partidei, la Digi Sport.
Viitorul s-a calificat pentru prima oară în istorie în finala Cupei României, unde va juca împotriva Astrei. Meciul cu trofeul „pe masă” se va juca pe 25 mai la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”. 30 de partide a bifat Cojocaru pentru Viitorul în acest sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER