Caz de targă lângă Spitalul Floreasca. Trei constatări după Dinamo – Steaua 0-0, în turul semifinalelor Cupei României

  • Steaua devine favorită la calificarea în finala Cupei României după 0-0 cu Dinamo, pe „Ștefan cel Mare”. Echipa lui Reghecampf a părut echipa mai proaspătă și a ratat ocaziile mai mari
  • Benzile defensivei au fost punctul slab al lui Dinamo, în timp ce Steaua a suferit din nou din pricina lipsei unui marcator

„Marele Derby este cel mai important meci al sezonului pentru cele două echipe implicate”, replică deja uzată în fotbalul românesc, nu l-a mișcat deloc pe un Laurențiu Reghecampf care a onorat partida tur din semifinalele Cupei României cu un prim „11” în care și-au făcut loc multe dintre rezervele campioanei în exercițiu. Chiar și în aceste condiții, cei peste 13.000 de suporteri dinamoviști au văzut cum Mircea Rednic a abordat cu o prudență ieșită din comun partida, echipa de start a „câinilor” fiind una concentrată pe defensivă. Iar asta s-a văzut pe teren, acolo unde Steaua a dominat partida, a avut marile ocazii și poate spune că a avut un plus. Trei constatări după Dinamo – Steaua 0-0, meci după care campioana se poate considera favorită la calificare.

1. Benzile defensivei lui Dinamo, făcute vraiște de Hamroun și Enache

Hanca și Olteanu au fost alegerile neinspirate ale lui Mircea Rednic contra Stelei, primul fiind soluția obișnuită pentru 2016, al doilea doar „avaria” după suspendarea lui Steliano Filip. Ambii fotbaliști dinamoviști au fost complet ieșiți din joc, în special în prima repriză. Hanca a pierdut constant duelurile cu Hamroun, cele mai multe dintre procedeele alese de tânărul fundaș transformându-se în pase la adversar. Imaginea evoluției lui Hanca nu a mai fost la fel de urâtă în repriza a doua, mai ales din minutul 65, adică de când Laurențiu Reghecampf l-a scos de pe teren pe Hamroun, iar noul 4-2-3-1 l-a trimis pe Chipciu în banda stânga. Căpitanul campioanei nu i-a pus nicio problemă lui Hanca până în minutul 73, atunci când a fost înlocuit de Adi Popa.

Pe cealaltă bandă, Enache a avut o meserie la fel de ușoară cu Olteanu, puștiul care a debutat ca titular în meciul din 2016 cu FC Botoșani. Fotbalistul adus de Steaua de la Astra a fost folosit mijlocaș dreapta și s-a distrat în primele 45 de minute, chiar dacă procentajul de centrări reușite a fost mic. Nu a făcut față nici pe final, atunci când schimbul Enache – Popa i l-a adus în cale pe Adi Popa, mijlocașul reușind două centrări ideale de lângă Olteanu. La fel ca în cazul lui Hanca, situația s-a îmbunătățit ușor în partea a doua, însă nu datorită evoluției sale cât a retragerii steliștilor, una produsă pe fondul unei vizibile căderi fizice.


Puștiul Olteanu nu i-a făcut față lui Gabriel Enache, fotbalistul transferat de Steaua de la Astra Giurgiu fiind unul dintre cei mai periculoși steliști în meciul de pe „Ștefan cel Mare”. Foto: Alexandru Dobre / Mediafax


2. Alexandru Chipciu: 45 de minute de coșmar și alte 28 de mediocritate

Căpitanul Stelei în meciul de pe „Ștefan cel Mare” a avut una dintre cele mai slabe reprize din cariera lui. Chipciu a făcut, ca de fiecare dată, risipă de efort însă atunci când a ajuns în poziție de finalizare s-a făcut de râs. Au existat trei astfel de faze clare în primele 45 de minute. Mai întâi a tras mult peste în minutul 8, a continuat cu un șut mult pe lângă în minutul 16 dintr-o poziție centrală, iar „opera” a fost definitivată în minutul 43, atunci când a tras peste poartă din patru metri într-o fază în care era plasat excelent, mingea fiind blocată de Mevlja.

După o oră de joc submediocru, Alexandru Chipciu a fost trimis în banda stângă a liniei din spatele lui Tade, acolo unde avea două avantaje teoretice: evolua pe o poziție pe care a mai făcut-o în trecut și îl avea în față pe Hanca, unul dintre jucătorii slabi ai meciului. Chiar și așa, căpitanul campioanei a mai rămas pe teren doar câteva minute, fiind înlocuit cu Adi Popa în minutul 73.


Alexandru Chipciu beneficiază în continuare de credit maxim din partea lui Laurențiu Reghecampf, antrenorul oferindu-i din nou banderola de căpitan. Foto: Alexandru Dobre / Mediafax


3. S-au descoperit urme de fotbal: Eric Bicfalvi și Nicușor Stanciu

Singurii fotbaliști de pe teren care se pot înscrie pe lista cu prime de joc au intrat în a doua repriză. Nicușor Stanciu continuă să dea demonstrații de virtuozitate, fiind de departe cel mai bun jucător al campioanei, deși a jucat puțin mai mult de 30 de minute, pe final. Mijlocașul central a avut două șarje ofensive remarcabile într-un moment în care Steaua pierdea evident tonus, a reușit să țină de minge în repetate rânduri eliberând presiunea de pe apărare, apoi a avut cea mai mare șansă de gol a meciului. În minutul 86 a șutat puternic de la 20 de metri, Cerniauskas era bătut, însă balonul a lovit stâlpul porții lui Dinamo.

Bicfalvi a fost și el o apariție târzie, fiiind introdus în locul invizibilului Anton în minutul 57. Chiar dacă Rednic insistă să folosească golgheterul Ucrainei de sezonul trecut pe postul de mijlocaș central, poziție mult mai retrasă față de cea pe care Bicfalvi reușea să înscrie pe bandă rulantă la Volyn și să termine la egalitate de goluri, 17, cu brazilianul Alex Teixeira. Eric a fost o gură de aer proaspăt pentru o echipă sufocată. Intrarea lui a provocat dezechilibru la mijloc, compartiment pe care Steaua l-a cedat spre final. Bicfalvi a reușit ca în foarte scurt timp să livreze și două pase excelente în fața porții, însă Romario și Rotariu n-au fost inspirați la finalizare.

Publicat: 04 03. 2016, 08:17
Actualizat: 04 03. 2016, 08:28