Ce schimbări în primul 11 al Universității Craiova pregăteşte Ivaylo Petev pentru meciul cu Farul Constanţa, din Cupa României
În ultima etapă a grupelor Cupei României, Universitatea Craiova întâlneşte Farul Constanţa, astăzi, de la ora 19.00, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie. Oltenii au nevoie de o victorie pentru a fi siguri de calificarea în sferturile de finală, în timp ce campioana nu mai are şanse de a merge mai departe. Celelalte două meciuri din grupa D se dispută de la aceeaşi oră: UTA – FC Voluntari şi CS Tunari – Gloria Buzău.
Antrenorul Universităţii Craiova, Ivaylo Petev, a anunţat deja că va face schimbări în formula de start, urmând a oferi şansa de a juca şi fotbaliştilor care au avut mai puţine minute în ultima perioadă. Din păcate pentru tehnicianul bulgar, francezul Lyes Houri este incert, după ce a lipsit şi la derby-ul cu CFR Cluj, din pricina unei accidentări, în timp ce Zajkov şi Badelj sunt absenţii pe termen lung ai Universităţii.
Ivaylo Petev: „Este logic să facem schimbări în echipă la meciul din Cupă”
Vlădoiu şi Screciu sunt suspendaţi pentru meciul de campionat cu Hermannstadt, programat duminică, de la ora 14:00, aşa că ei ar putea fi utilizaţi în jocul de astăzi. David Lazar ar putea apărea între buturi, pentru a doua oară în acest sezon, după ce a mai jucat în partida de la Tunari. El trebuia să apere şi în jocul cu UTA, de la Oradea, tot în Cupă, dar a declarat forfait în ultima clipă. Titulari obişnuiţi precum Mitriţă, Ivan, Creţu, Bancu sau L. Popescu vor fi menajaţi de Ivaylo Petev.
Avem aşteptări mari şi de la acest meci. Dacă vrem să mergem mai departe, trebuie să câştigăm cu Farul, depinde de noi calificarea, trebuie să ieşim pe teren motivaţi şi să căutăm victoria. Este logic să facem schimbări în echipă, jucătorii care au evoluat mai puţin vor primi şansa lor de a arăta ce pot – Ivaylo Petev
Cum ar putea arăta primul 11 al Universităţii Craiova: Lazar – Vlădoiu, Screciu, Mendy, Ndong – Mateiu, Căpăţână – Işfan, Roguljic, Baiaram – A. Trică.
Totodată, Farul, care nu mai are şanse de a continua în Cupa României, ar alinia o formulă cu mulţi tineri din academie la meciul de azi.
Intrare liberă pentru copii, cadou de Moş Nicolae
Clubul Universitatea Craiova le-a pregătit un cadou special copiilor de Moş Nicolae, bilete gratuite la meciul de Cupă cu Farul, dar nu în ghetuţe, ci la poarta 11 de la tribuna a doua şi de la poarta 5 de la Peluza Nord.
„Moș Nicolae este alb-albastru și le oferă tuturor copiilor acces liber la partida din această seară cu Farul Constanța! Biletele de acces vor putea fi ridicate de la Stadionul „Ion Oblemenco”, începând cu ora 17:00 (Tribuna a II-a – poarta 11 și Peluza Nord – poarta 5)” a anunţat clubul Universitatea Craiova.
„Sper să fie mai mulţi spectatori ca la ultimul meci, cu CFR, când a fost o experienţă emoţională plăcută şi din partea noastră vom face tot posibilul de a da totul pe teren pentru a-i mulţumi” a declarat antrenorul Ivaylo Petev.
Aşa cum a făcut la toate meciurile din grupele Cupei României, atât anul trecut, cât şi anul acesta, Peluza Nord nu se va prezenta într-un cadru organizat la meci, în semn de protest faţă de noul format al competiţiei.