CFR, la prima finală de Cupă pierdută. „O să fim mult mai puternici sezonul viitor” Clujul este out din Europa, Trică explică

Redactor:
Robert ZANFIR
CFR, la prima finală de Cupă pierdută.
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj este la prima finală de Cupă pierdută și clujenii ratează calificarea în cupele europene. Trică a declarat după meci că regretă înfrângerea, dar asigură că echipa va fi mult mai puternică în sezonul viitor.

„Nu este o dramă, mergem mai departe. Vom fi mult mai puternici din sezonul viitor și o să vedeți că așa va fi. O finală se pierde și se câștigă, de data asta noi am pierdut. Am dominat jocul cap-coadă, dar nu am reușit să marcăm. Îmi pare foarte rău, această înfrângere ne va face mult mai puternici”, a declarat antrenorul CFR-ului.

Trică: „La Kapetanos cred că a fost penalty”

„Petrolul s-a apărat foarte bine, au marcat acel gol, au dus-o la final și au reușit să câștige Cupa. Au contat și suporterii, au fost 30.000, le mulțumim și lor pentru atmosferă. A contat prezența publicului, pentru că a pus presiune pe arbitri. Cred că la Kapetanos a fost penalty”, a mai spus antrenorul.

Trică: „Nu este o tragedie”

„Nu sunt supărat, golul s-a marcat rapid, puteam să înscriem oricând. Am avut ocazii clare. Putea să fie biletul nostru pentru Europa League. Înfrângerea asta ne va face mult, mult, mult mai puternici pentru sezonul următor. E un joc de fotbal, n-are cum să fie o tragedie. Tragedii sunt altele”, a încheiat Trică.

Petrolul Ploiești a câștigat Cupa României-Timișoreana pentru a treia oară în istorie, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Națională, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CFR Cluj, în finala competiției.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Bokila, în minutul 8, când a profitat de o greșeală din apărarea echipei clujene și a înscris cu un șut la colțul lung

Petrolul Ploiești: Hamutovski – Alcenat, Hoban, Yamissi, Guilherme – Mustivar, Mojica (Romario ’83) – Boudjemaa (Achim ’90+2), Hamza, Grozav (Morar ’72) – Bokila. Antrenor: Cosmin Contra

CFR Cluj: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Camora – Mureșan, Sare – Rui Pedro, Diogo Valente (Kapetanos ’61), Deac (Weldon ’81) – Maah. Antrenor: Eugen Trică

Cartonașe galbene: Alcenat ’20, Mojica ’43, Bokila ’45+2, Hamza ’90+4 / Mureșan ’45+1, Rui Pedro ’59, Cadu ’80

Meciul a fost arbitrat de Cristian Balaj, ajutatla cele două linii de Aurel Oniță și Valentin Avram. Rezervă a fost George Rădulescu. Asistenți suplimentari au fost Alexandru Tudor și Istvan Kovacs, iar Sebastian Gheorghe a fost rezervă.

Delegat de joc a fost Daniel Prodan, iar observatori de arbitri Alexandru Deaconu.

Antrenorul echipei Petrolul, Cosmin Contra, suspendat după incidentele de la meciul cu Gaz Metan Mediaș, a urmărit partida din tribună.

La meci au fost prezenți si componenții echipei naționale a României în frunte cu selecționerul Victor Pițurcă, dar și jucătorii reprezentativei de tineret.

La finală au asistat 29.343 de spectatori.

După ce a fost înlocuit cu Morar, Gheorghe Grozav s-a dus în tribune alături de fanii ploieșteni.

În ultimele secunde ale a meciului, CFR Cluj a marcat, însă golul a fost anult pe motiv de ofsaid.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Opt mașini implicate în două accidente pe Autostrada A0 Centura București
Opt mașini implicate în două accidente pe Autostrada A0 Centura București
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
ȘOC la Asia Express! Colegii 'au curat-o', producătorii au trimis-o acasă. Cântăreața a fost eliminată
Mesaj RO-Alert pe DN1! Breaking news
Mesaj RO-Alert pe DN1! Breaking news
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Noul Mitsubishi Outlander revine pe piața din România. RIVAL pt. Dacia BIGSTER???
Noul Mitsubishi Outlander revine pe piața din România. RIVAL pt. Dacia BIGSTER???
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×