Mijlocașul stelist Alexandru Chipciu și-a exprimat satisfacția pentru faptul că echipa sa a avut atât de mulți suporteri la meciul cu Universitatea Cluj, scor 3-0, din finala Cupei României, subliniind că cele trei titluri câștigate în acest sezon reprezintă un lucru mare.
„Sunt foarte fericit, a fost fantastic, cu o atmosferă de genul acesta suntem invincibili pe Arena Națională. A fost un lucru mare că au venit așa de mulți suporteri în această seară. Acum avem petrecere la un restaurant, ne bucurăm că am câștigat trei trofee, e un lucru mare pentru o echipă ca a noastră. Dedic aceste trofee familiei mele, dar și lui MM (n.r. – fostul manager Mihai Stoica), pentru că am cam uitat noi de el. El are un mare merit pentru că a adus foarte mulți jucători la Steaua. Ne bucurăm că a ieșit patronul, sper să iasă și el cât mai repede”, a declarat Chipciu.
Formația Steaua București a câștigat Cupa României-Timișoreana pentru a 22-a oară în istorie, după ce a învins, duminică, pe Arena Națională, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Universitatea Cluj, în finala competiției.
Golurile au fost marcate de Adrian Popa ‘9 și ’53 și Raul Rusescu ’48.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER