Cine-l ia pe Traore? „Multe cluburi mari îl urmăresc!”
Președintele celor de CFR Cluj, Iuliu Mureșan, a declarat că își
dorește să câștige a patra cupă a României, în mod consecutiv.
Oficialul campioanei a confirmat că sunt multe echipe care îl
urmăresc pe atacantul Lacina Traore, dar că mai e mult până când se
va concretiza ceva.
„Dacă avem trei cupe consecutive, e normal să o dorim și
pe a patra. Avem o serie infernală de meciuri, am jucat cu Bayern,
Dinamo și acum Bistrița.Ne dorim să ne calificăm în semifinale și
să câștigăm trofeul. Nu vor mari modificări la echipă, dar asta din
raționamente tactice. Avem un lot numeros, are cine să joace. Presa
mai exagerează, dar interesul unor mari cluburi pentru Traore este
mare. Dar de la interes până la cumpărare, e cale lungă.
Nu știu dacă Hagi are de gând sau nu să-l ia pe Cadu. Este
căpitanul nostru, este un jucător determinant. Sigur că are o cotă
mare, ca toți jucătorii.Deac a început să se simtă bine la Schalke,
a intrat în ritm, în cadență”, a spus Mureșan la Sport.ro