Aseară, în „Ștefan cel Mare”, roș-albii au răpus divizionara secundă, Ceahlăul din Piatra Neamț. Un rezumat scurt? Dinamo n-a jucat nimic, fanii au protestat pe toată durata partidei, Ando a răgușit din cauza jocului de duzină, Alexe a marcat la revenire, iar arbitrajul a fost decisiv în ceea ce s-a petrecut pe teren.
În fața a 1.000 de spectatori, roș-albii ies pe teren, însă nimeni nu-i aplaudă! Centralul Drăgănescu fluieră startul partidei, și de aici începe debandada. Minutele se scurg cu greu, Dinamo e la conducerea jocului, însă fără a avea vreo legătură cu poarta nemțenilor. De nicăieri, pică și golul lui Moți după o lovitură de cap din șase metri.
Intră în scenă și arbitrii! Publicul este în grevă, pe stadion nu se aude nici musca, poate doar pacienții de la Spitalul de Urgență, care țipă de durere. De durere țipă și Andone pe bancă: „Bă, Andrei, ești orb, mă? Vrei să treci prin el? Nu mai pot băăă, nu mai pot!” Și ca meciul să nu mai fie palpitant, se implică și tușierul Crângașu, care le refuză nemțenilor un gol perfect valabil, acordând ori fault în atac, ori ofsaid, nici el n-a știut exact! Repriza a doua începe în uralele fanilor de la PCH care, satisfăcuți de rezultat, încep să facă valuri. Totul pare tras la xerox, Ando continuă să răcnească, iar jucătorii să nu joace nimic. Nemțenii lasă definitiv garda jos, iar în minutul 61, Dănciulescu obține un penalty, pe care-l execută cu sânge rece Andrei Cristea. Pe final, Drăgănescu mai acordă un 11 metri „câinilor”, dar Torje execută modest, Villadsen reușind să pareze. Până la final n-a mai fost nimic notabil, iar Dinamo a trecut mai departe fără emoții și se poate așteapta la echipe mai grele și arbitraje mai echidistante.
Golul Ceahlăului, perfect valabil! În minutul 36 Forminte a marcat pentru Ceahlăul, din cădere, din fața lui Dolha, după un corner. Arbitrul Mugurel Drăgănescu a anulat reușita la semnalizarea asistentului Eduard Crângașu. Reluările au arătat însă că nu a fost vorba nici de ofsaid, pentru că Bordeanu era pe linia porții, chiar în spatele lui Dolha, nici de fault în atac. „Galbenii” au protestat vehement, iar Gafița s-a ales cu un „galben”. Doar un minut mai târziu atacantul moldovenilor l-a încasat și pe al doilea, corect, după o intrare cu talpa sus la Kone. Și penalty-ul din care s-a făcut 2-0 a fost discutabil, doar al doilea, ratat de Torje, a fost 100% corect acordat.
Sistem de joc nou: 4-1-4-1 Ioan Andone a schimbat din nou formula de joc în meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamț. Astfel, roș-albi au fost dispuși în sistemul 4-1-4-1, un modul cu patru fundași în care doar așezarea liniei defensive a rămas neschimbată. La mijloc, Djakaridja Kone a fost unicul închizător, iar în fața ivorianului au jucat Liviu Ganea pe partea dreaptă, Dănciulescu pe stânga, Alexe și Cătălin Munteanu în centru, Andrei Cristea fiind vârf împins.
Ultrași prezenți, dar în grevă Numai unul dintre cele două grupuri existente în PCH a participat la meciul cu Ceahlăul. Membrii acestuia au protestat, nu au cântat și nu s-au bucurat la goluri. Nici steagurile de gard nu au fost afișate, singurele bannere fiind: „Salvați FC Dinamo” și „Cu mâinile curate”. Ultimul mesaj, inspirat din titlul unui film de Sergiu Nicolaescu, a fost afișat ultima oară de ultrași pe vremea când Giovani Becali era președintele clubului, iar fanii se aflau în conflict cu fostul oficial al „câinilor”. Fanii au scandat doar numele lui Cătălin Hîldan și „Voi nu însemnați nimic” la adresa jucătorilor.
Dolha titular! Emilian Dolha a apărat aseară poarta lui Dinamo după o pauză de șase luni. Ultima prezență în calitate de titular a goalkeeperului a fost în sezonul trecut, la meciul de la Urziceni, terminat la egalitate, 4-4, partidă în care acesta s-a și accidentat. Și Marius Alexe a fost titular ieri-seară, la fel după o absență îndelungată, ultimul meci oficial al fotbalistului fiind partida cu Astra, tot din sezonul trecut, în urma căreia Alexe s-a ales cu o accidentare la genunchi. Mijlocașul „câinilor” a fost folosit de Andone în centrul liniei mediane, alături de Cătălin Munteanu.
Vicențiu Iorgulescu, lângă „Pinalti” Gheorghe Ștefan l-a cooptat în stafful echipei din Piatra-Neamț pe Vicențiu Iorgulescu, fost manager al echipei Farul Constanța. Fratele lui Gino Iorgulescu va ocupa funcția de președinte al clubului moldovean, deținută până în prezent de Viorel Mestecăneanu. Acesta va primi o altă funcție, devenind președintele Consiliului de Administrație al Ceahlăului. Dragomir: „Borcea este în pragul morții!” Președintele LPF, Dumitru Dragomir, crede că „Leonidas” este la un pas de infarct dacă se mai enervează pentru Dinamo. „Dacă Borcea nu își ia măsuri, va fi o mare nenorocire! Este în pragul morții, își pierde total controlul. Ar trebui să ia niște «liniștitoare» înainte de meci. Când greșește arbitrul, înnebunește de tot! Poate chiar să-l omoare pe vreun arbitru dacă îi iese în cale după ce a greșit”, a dezvăluit „Oracolul din Bălcești”.
„Ne-au anulat un gol aiurea, iar la penalty-ul de 2-0 n-a fost fault!”. Gheorghe Ștefan, președinte de onoare Ceahlăul
Comentariul LIVE TEXT al meciului:
Min. 90 – Final de meci. Dinamo se califica in optimile Cupei Romaniei
Min. 89 – Andrei Cristea scapa pe contraatac, dar prefera sa traga la poarta in locul unei pase.
Min. 87 – Cartonas galben pentru N’Doye
Min. 76 – Penalty pentru Dinamo. Torje este faultat in careu. Executa Torje, dar Villadsen respinge. Este al doilea penalty ratat in patru zile
Min. 75 – Schimbare la Dinamo. Iese Alexe, intra Torje
Min. 69 – Schimbare la Dinamo. Iese Bordeanu, intra Bazzi
Min. 67 – N’Doye trage de la mare distanta, dar Villadsen respinge in corner
Min. 60 – Schimbare la Dinamo. Iese Danciulescu, intra N’Doye
Min. 60 – Schimbare la Ceahlaul. Iese Vinicius, intra Sofroni
Min. 59 – GOL DINAMO! Andrei Cristea inscrie din 11m
Min. 59 – Cartonas galben pentru Villadsen pentru fault la Danciulescu
Min. 57 – Alexe are o mare ocazie, dar portarul adevers respinge
Min. 54 – Executie de exceptie a lui Liviu Ganea, dar portarul danez al Ceahlaului respinge
Min. 53 – Villadsen retine din fata lui Andrei Cristea
Min. 46 – A inceput repriza a doua
Min. 45 – Finalul primei reprize
Min. 36 – Cartonas galben pentru Gafita. Este al doilea pentru jucatorul nemtean, care este eliminat.
Min. 35 – Ceahlaul inscrie, dar centralul nu valideaza golul. Reluarile TV demonstreaza ca artbitrul a gresit.
Min. 24 – Schimbare la Ceahlaul: Iese Baltoi, intra Vinicius
Min. 17 – Cartonas galben pentru Gafita pentru un fault asupra lui Ganea
Min. 12 – GOL DINAMO! Moti deschide scorul cu o lovitura de cap.
Min. 10 – Rubio centreaza bine in careu, dar Alexe suteaza intr-un adversar
Min. 6 – Alexe reia cu capul peste poarta centrarea lui Catalin Munteanu
Min. 1 – Andrei Cristea are prima ocazie a meciului! Mingea sutata de atacant este respinsa in cornere de Villadsen
Min. 1 – A inceput partida Dinamo-Ceahlaul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER