Revenită în cursa pentru titlu în Liga I, Steaua va juca joi în semifinalele Cupei României împotriva Brașovului, de la ora 20:45, meciul fiind transmis în direct de ProTV.
Sorin Cîrțu a declarat că își dorește o calificare în finala Cupei, dar că ar prefera mai mult câștigarea titlului de campioană.
„Nu mă gândesc la partida cu Dinamo, de abia după meciul cu Brașovul mă voi gândi la el, atunci când voi vedea pe ce jucători mă pot baza. Jucăm opt meciuri în 24 de zile, e un program infernal, va fi foarte greu pentru jucători să se refacă după fecare meci. Meciul de Cupă cu Brașovul va fi diferit față de cel din campionat. Visez la o finală de Cupă, indiferent cu cine. Mi-aș dori mai mult să o câștig pe cea din campionat și pe urmă vom vedea ce va fi și în Cupă.” a declarat Sorin Cîrțu într-o conferință de presă.
Tehnicianul roș-albaștrilor a ținut să răspundă acuzelor de blat venite dinspre giuleșteni după meciul cu Sportul.
„Dacă Rapidul bate pe Sportul, vom spune și noi că e un aranjament între naș și fin. Putem să facem și noi astfel conexiuni cu alte echipe.” a precizat Cîrțu
Cîrțu a criticat programarea unor partide din Liga I în ziua de Paște și a precizat că cel mai bine era ca toate meciurile să se dispute sâmbătă.
„Aș fi pus toate meciurile din această etapă sâmbătă ca să nu se joace de Paște, iar noi ar fi trebuit să fi jucat ambele meciuri de Cupă miercuri, de la ore diferite” a mai spus Cîrțu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER