Surpriza uriașă a eliminării Viitorului de către Sănătatea nu se naște neapărat din diferența de ligă în care joacă cele două. Aici vorbim, în primul rând, despre vârsta jucătorilor. Sănătatea a avut în teren fotbaliști care jucau în Liga 1 când fotbaliști din echipa Viitorului abia se nășteau. Este cazul lui Lăzăreanu, Dan Matei (ambii 38 de ani) și a lui Tilincă, intrat în repriza a doua (40 de ani). Cu toții jucau deja în Liga 1 când se nășteau Dulca, Casap, Ganea (20 de ani) sau Leca (19 ani) și aveau deja ani buni în prima ligă, atunci când se năștea Pitu (17 ani). Matei și Lăzăreanu au debutat la Gloria Bistrița și U Cluj, în 1998, acum 20 de ani, în timp ce Tilincă juca la Arieșul Turda, la profesioniști, din 1997.
Și duelurile din timpul jocului au fost inedite, din acest punct de vedere. Dan Matei a fost coleg la Gloria Bistrița cu Ionel Ganea, tatăl lui George Ganea, care i-a fost astăzi adversar direct, iar cu tatăl și unchiul lui Pitu au jucat aproape toți cei trei “grei” din apărarea Sănătății. Portarul și fundașii centrali de la Sănătatea au împreună 112 ani, în timp ce Viitorul a atacat cu 3 oameni care au împreună 62 de ani.
Vârstele jucătorilor titulari din Sănătatea – Viitorul:
Lăzăreanu 38 – Mic 19, Matei 38, Rada 36, Paul 23 – Creț 20, Rus 34, Ciupe 35, Țîrlea 24 – Ceaca 29, Roman 33 Medie: 29 de ani și 9 luni
Cojocaru 23 – Leca 19, Țîru 25, Iacob 23, Filip 25 – Matei 27, Dulca 20, Casap 20 – Calcan 25, Ganea 20, Pitu 17 Medie: 22 de ani și 1 lună
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER