Cosmin Contra s-a rezumat să spună, după calificarea în optimile Cupei obținută în fața Universității Craiova (1-0), că se așteaptă la un adversar lejer în faza următoare a competiției, după care a acuzat o oarecare oboseală acumulată din cauza drumului.
„Știam că meciul va fi foarte greu, pentru că jucam cu cea mai bună echipă din a doua serie a ligii secunde. Se vede amprenta lui Napoli. Noi am fost puțin obosiți din cauza drumului și nu am avut prospețimea și agresivitatea care trebuia. Felicit echipa Universității Craiova pentru dăruire, arată bine chiar dacă s-au reunit pe ultima sută de metri. Sper la o victorie cu CFR Cluj, ca să rămânem în frunte. Dacă îl schimb pe Grigoraș? Astea sunt anecdote. Nu este treaba mea dacă va fi schimbat, dar părerea mea este că are valoarea de a face performanță. În optimi sper să avem un pic mai mult noroc la tragerea la sorți”, a spus Contra la Sport.ro.
De cealaltă parte, Nicolo Napoli a avut numai cuvinte de laudă la adresa elevilor lui, în ciuda înfrângerii:
„Am jucat cu o echipă foare bună, care se luptă la câștigarea campionatului. Sunt mulțumit de jucătorii mei. Am avut 3-4 ocazii de a egala, dar ăsta e fotbalul. Ne pregătim acum pentru meciul de sâmbătă, care va fi unul foarte greu”, a spus Nicolo Napoli la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER