Corvinul Hunedoara vrea să joace în cupele europene! Când va da UEFA verdictul final. VIDEO
This browser does not support the video element.
Câștigătoare a Cupei României, divizionara secundă Corvinul Hunedoara vrea să joace în cupele europene și așteaptă verdictul final al celor de la UEFA.
Corvinul așteaptă verdictul final al celor de la UEFA pentru a vedea dacă poate juca în Europa, echipa din Hunedoara câștigând acest drept după ce a luat Cupa României.
Corvinul află pe 20 mai dacă UEFA îi va da licența pentru cupele europene
Divizionara secundă Corvinul este, fără îndoială, revelația actualului sezon al fotbalului intern. Trupa pregătită de Florin Maxim, care acum un an trecea din Liga 3 în Liga 2, a câștigat Cupa României, după ce a învins Oțelul la loviturile de departajare.
Ca urmare, echipa din Hunedoara are dreptul să participe în preliminariile Europa League. Rămâne, însă, de văzut, dacă UEFA va da licența celor de la Corvinul. Optimismul la echipă este la cote mari.
„100 la sută luăm licență europeană. Am tradus documetentele, am trimis la FRF, au ajuns la UEFA și așteptăm ziua deciziei. 20 luna asta, parcă”, a declarat Florin Maxim, la ProSport Live.
În emisiunea moderată de Mihai Mironică, tehnicianul formației din Hunedoara s-a referit și la marea echipă a Corvinului, antrenată de Mircea Lucescu și care avea în componență nume sonore ale fotbalului românesc, ca regretatul Michael Klein, Mircea Rednic, Ioan Andone, Dorin Mateuț sau Romulus Gabor.
„Nu are sens să facem comparație cu Corvinul de demult. Am crezut în șansa noastră și am câștigat trofeul. Nu suntem mai «nu știu cum» decât ei. Ei nu au câștigat trofeu, dar mulți jucători de atunci au făcut performanță”, a mai precizat el.
Florin Maxim a comentat și afirmațiile unora, care văd Corvinul victimă sigură în Europa League. Tragerea la sorți a meciurilor din turul 1 preliminar are loc pe 18 iunie, iar partidele sunt programate pe 11 și 18 iulie.
„Noi trebuie să credem în șansa noastră în Europa League. Ne interesează mai puțin părerea altora. Să muncim, să fim echilibrați, să fim umili”, a încheiat Maxim.