Întreaga Oltenie se resimte după ce Alexandru Tudor și CFR au eliminat Universitatea din Cupă. Mititelu s-a lansat într-un atac frontal la adresa oficialilor clujeni, pe care îi acuză că au trecere mare în rândul arbitrilor.
Autorul golului Craiovei anulat pentru un ofsaid inexistent, Florin Costea, a acuzat nu numai arbitrajul, ci și jocul prestat de clujeni.
„Nu mai am cuvinte după un asemenea meci, sunt convins că nu a fost ofsaid la golul meu. E greu ca fotbalist când alții greșesc și-ți distrug munca. I-am spus asistentului că a gafat și în timpul meciului, și la final. CFR Cluj a jucat handbal tot meciul, s-a apărat cu toată echipa, de aceea a fost greu să revenim. Acum, din păcate, este încă un sezon ratat, pentru că și în campionat stăm foarte rău„, a declarat decarul Craiovei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER