Cum mănâncă „Magiun” fotbalul pe pâine

Cum mănâncă
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport s-a întâlnit ieri cu Marin Barbu, antrenor liber de
contract după ce a fost dat afară de la Ceahlăul. Dacă pentru
generația mai tânără e cunoscut drept „Magiun”, antrenorul, pentru
microbiștii mai vechi, Barbu rămâne unul dintre cei mai talentați
mijlocași din istoria fotbalului nostru. Deși discuția a avut ca
punct de pornire semifinala din această seară dintre Brașov și
Steaua, echipe la care a jucat în trecut și „Magiun”, cele câteva
zeci de minute de mers prin centrul Brașovului au dezvăluit lucruri
neștiute despre stelistul Marin Barbu.

Domnule Barbu, cu cine țineți în semifinala-retur FC
Brașov – Steaua?

Știu unde vrei să bați. Am fost jucător la ambele echipe și sunt
sigur că vrei să vorbim și despre semifinala din Cupa României din
1987 dintre Steaua și FC Brașov. Pe atunci eu jucam pentru
„stegari”.

Cum ați început fotbalul?
Tată, nu este niciun secret . Eu am crescut în curtea Stelei. Acolo
mi-am făcut junioratul de la 9-18 ani. Apoi, cum era normal, am
trecut la prima echipă.

„Parcă
aveam magiun pe ghete”

De unde vine porecla de „Magiun”?
(Râde) Aaa, mi-a dat-o domnul profesor Gheorghe Stănculescu, care
era pe atunci antrenor la juniorii Stelei. Deoarece făceam foarte
bine stopurile pe picior cu mingea, dânsul mi-a spus că parcă am
magiun pe ghete.

Cum a fost perioada de la prima echipă a
Stelei?

Să știi că a fost o perioadă plăcută, dar și foarte grea. În
’82-’83, Steaua era în plină reconstrucție, iar atunci, chiar și
așa, se juca fotbal de mare valoare. Nu uita că în echipa Stelei de
atunci existau mijlocași de talia lui Iordănescu și Majearu.

Cine era „jupânul” vestiarului pe vremea
aceea?

Evident, Puiu Iordănescu, uriaș jucător! El avea și cel mai mare
grad din echipă, era pe atunci locotenent colonel. Totuși, să știți
că și eu am avut grad, eram plutonier major.

Cum vă înțelegeați cu el?
Foarte bine. Tată, nu vreau să mă laud, dar eu pe el l-am făcut
golgheterul României. I-am dat o grămadă de centrări, din care
reușea să marcheze multe goluri. Țin minte că apoi a plecat la Ofi
Creta.

Aveți vreun regret din perioada
respectivă?

Am un singur regret, poate chiar cel mai mare.

Titular
în fața lui Majearu și Balint!

Despre ce e vorba?
În perioada aia, erau meciuri în care jucam titular în fața lui
Majearu și Gabi Balint. Totuși, când Pițurcă a ajuns la Steaua de
la FC Olt, Halagian, care era antrenor acolo, m-a cerut pe mine la
schimb cu el. Eu aveam grad militar și, dacă refuzam, mă trimiteau
să muncesc pe tarla, că fotbalist nu mai puteam fi.

Vă pare rău că ați ajuns la Olt?
Tu ce crezi? Păi, gândește-te și tu că, dacă jucam în fața lui
Majearu titular, atunci puteam evolua lejer în mijlocul Stelei din
anul 1986. Puteam să fiu și eu printre cei care au câștigat Cupa
Campionilor Europeni.

Ce ați făcut până la urmă?
Am plecat la FC Olt, după care am ajuns la FC Brașov, unde am jucat
vreo șapte ani.

Revenind, cum a fost meciul FC Brașov – Steaua din
semifinala Cupei României din 1987?

(Râde din nou) Credeam că ai uitat de întrebarea asta. Glumesc! Păi
cum să fie? Steaua ne-a distrus. Ne-a dat 4-0. Meciul s-a jucat la
Pitești. Ei veniseră după victoria de la Monte Carlo cu Dinamo Kiev
(1-0). În plus, după ce că aveau deja marea echipă din ’86, le mai
apăruse și Hagi. Țin minte că Gică ne-a dat două goluri în acel
joc.

Ați jucat în acel meci?
Da, dar ce mai puteam să fac eu de unul singur contra
câștigătorilor Cupei Campionilor Europeni și a Supercupei Europei?
Au fost mult mai buni. Îmi aduc minte că antrenorul nostru era
Costică Ștefănescu, care a intrat și el pe teren, dar tot ne-au
bătut.

Ce jucător din fotbalul de azi din România se aseamănă cu
dumneavoastră?

Sârmărtean de la FC Vaslui. Nu știu de ce nu este luat la
națională, deoarece eu cred că și într‑un picior joacă mai bine
față de actualii mijlocași de la lot.

„Steaua nu mai e ce a fost”

Legat de meciul de mâine, (n.r. – de azi), ce părere
aveți?

Steaua are experiență mai mare în această fază a competiției, dar
totuși nu mai este echipa de altădată. Steaua nu mai e ce a
fost.

Este Brașov favorită?
E greu de spus… Nu știu dacă este obișnuită cu presiunea marilor
meciuri cu miză. Îți repet, cred că Oli știe să-i mobilize la
maximum pe jucători în astfel de partide.

„Nu vreau să mă laud, dar eu l-am făcut golgheter pe
Iordănescu! I-am dat multe centrări pentru cele 20 de goluri
marcate de el în 1982
„, Marin Barbu, fost jucător Brașov
și Steaua

„În 1987 ne-a distrus Steaua! Ne-a dat
4-0, aveau o echipă mare și mai venise și Hagi! Noi, Brașovul, am
încercat ceva, dar n-aveam cum să ajungem în finală”
,
Marin Barbu, fost jucător Brașov și Steaua.

Marin
BARBU

Născut:
27.09.1958 (București)
Post: extremă stânga

Cariera de jucător în Divizia A
Debut: 07.03.1982
Steaua – SC Bacău 2-0
1982-1983: Steaua 32 2
1983-1984: FC Olt 15 0
1985-1990, 1991: Brașov 157 42
Total: 204 44

Cariera de antrenor în Divizia A
1997-98: Foresta 20 5. 6. 9. 16-23 (etapele 1-20)
2000-01: Foresta 30. 8. 12. 10. 39-43
2001-02: Petrolul 10. 2. 3. 5. 8-17 (1-10)
2001-02: Ceahlăul 18. 9. 2. 7. 22-20 (13-30)
2007-08: UTA 13. 2. 4. 7. 9-17 (11-23)
2009-10: Astra 6. 1. 3. 2. 4-8 (29-34)
Total: 97. 27. 30. 40. 98-128

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într- bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într- bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×