Cum se împart în România grupurile de interese fotbalistice?

De-a lungul timpului, Cupa României a fost câștigată de 18
grupări fotbalistice, cu mențiunea că unele cluburi au activat sub
mai multe denumiri, Rapid numindu-se, de-a lungul anilor și
Locomotiva sau CFR. Evident, trofeele cucerite sub alte nume au
fost trecute în dreptul echipei care există astăzi. Mai pe șleau,
Știința Cluj poate fi asociată cu „U”, dar nu și Ripensia, de
exemplu, cu Poli Timișoara din zilele noastre. Forma de organizare
a acestor formații a reprezentat exact forma de asociere permisă de
regulile sociale de atunci, iar acestea au fost sindicale,
patronale sau stundețești în perioada interbelică,
militaro-polițienești, muncitorești sau sindicale în perioada
comunistă. Mai greu este de analizat situația după 1990, deoarece
Steaua sau Dinamo, deși au ieșit din sfera departamentală au
păstrat ani buni după revoluție legături subterane cu vechile
structuri, iar CFR Cluj de astăzi, de exemplu, cu greu mai poate fi
denumită echipă feroviară, având un finanțator in persoana lui
Arpad Paszkany, lucru valabil și pentru giuleșteni. Deci, în acest
clasament am considerat că este mai corect să fie păstrată
sorgintea clubului. Iată cum se prezintă un clasament all-time
bazat pe sfere de influență:

Grupări militaro-polițienești: 32, dintre care Steaua 20 și
Dinamo 12.

Formații ceferiste: 16, dintre care Rapid 13, CFR Cluj 2 și
CFR Drobeta Turnu-Severin* 1.
* Nu are nimic de-a face cu echipa Șantierelor Navale
Turnu-Severin. Gruparea feroviarilor a câștigat Cupa în 1943,
atunci când războiul era încă departe de frontierele României. A
fost și ultima competiție care s-a mai desfășurat până la
restabilirea păcii.

Cluburi studențești: 9 trofee, dintre care „U” Craiova 6,
Politehnica Timișoara 2, „U” Cluj (sub denumirea de Știința)
1.

Echipe patronale*: 5, dintre care UTA 2, Ripensia 2,
Progresul Oradea 1 și Progresul București 1.
* Trebuie făcută o precizare importantă, și anume faptul că UTA a
căștigat ambele trofee în perioada comunistă, la fel și celelalte
două echipe „progresiste”, dar le-am trecut la această categorie
deoarece fuseseră înființate cu capital particular încă dinaintea
venirii comuniștilor care aveau să naționalizeze economia națională
după modelul sovietic. Oricât ar parea de ciudat unora, Progresul
Oradea era, în momentul câștigării trofeului, urmașa marei CAO,
unica echipă românească ce câștigase campionatul atât în România,
cât și în Ungaria. Acolo a jucat, printre alții, cel mai mare
fotbalist român interbelic, Iuliu Bodola, dar vom reveni despre
acest subiect cu ocazia unui alt articol. Din păcate, CAO n-a
supraviețuit nici măcar sub denumirea socialistă de „Progresul”,
clubul dispărând definitiv în 1963.

Fabrici și uzine comuniste**: 5, dintre care Petrolul
Ploiești 2, Jiul Petroșani, Chimia Rm-Vâlcea, Metalul Reșița și
Arieșul Turda câte 1.
**Aici putem fi acuzați de subiectivism, deoarece Petrolul, spre
exemplu, era urmașa lui Juventus București, iar Metalul Reșița
exista încă din 1926. Totuși, având în vedere schimbarea orașului
și forma de susținere a echipei, în primul caz, precum și crearea
mastodontului comunist care a mărit de patru ori vechea uzină, în
cel de-al doilea, le-am trecut la acest capitol.

articol de Octavian METONI