Dan Petrescu a oferit noi detalii cu privire la golgheterul echipei sale, Louis Munteanu, care s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme de sănătate. Revenirea pe teren se va produce cât de curând, poate chiar împotriva Gloriei Buzău, în următoarea etapă de campionat.
În minutul 66 al meciului cu FC Argeș din Cupa României, Ciprian Deac a fost înlocuit cu Alin Fică, iar decizia l-a enervat atât de tare încât a aruncat pe gazon banderola de căpitan. Tehnicianul a reacționat și pe marginea acestui subiect.
Deși a întâlnit o formație din eșalonul al doilea, CFR Cluj a obținut doar un punct, scor 2-2. Golurile au fost marcate de Vasile Mogoș și Aly Abeid, respectiv Florin Borța și Vlad Morar.
Imediat după fluierul final, Dan Petrescu a dezvăluit, printre altele, că Louis Munteanu a trecut peste accidentare și va relua antrenamentele începând de miercuri, 30 octombrie. Cât despre reacția lui Deac, a evitat să se pronunțe, pe motiv că a aflat ulterior.
„Nu am văzut faza cu banderola, mi s-a spus după. La Louis Munteanu e clar, era accidentat, șchiopăta. A trecut, suntem ok, se antrenează normal de mâine, vedem ce va fi la Buzău”, a declarat antrenorul ardelenilor.
Prezent de asemenea la flash-interviu, Adrian Păun a sărit în apărarea colegului său, exprimându-și convingerea că nu a fost un gest intenționat: „El a vrut să mi-o arunce mie, credea că sunt mai aproape. Nu cred că este supărat. Am luat banderola și i-am dat-o lui Djokovic, pentru că și eu am fost înlocuit. La cum îl știu pe Deac, sigur nu a făcut-o intenționat”.
De altfel, Ciprian Deac a recunoscut că a fost iritat în momentul schimbării, dar a pus această atitudine pe seama prestației nereușite și a explicat de ce a aruncat banderola, adăugând că se simte mândru de fiecare dată când are ocazia s-o poarte.
„Nervos am fost pe mine, apoi am văzut că vine Păun spre mine și am lăsat banderola. Nu am știut că și el e schimbat. N-am cum să fiu supărat pe Mister, e o mândrie să port banderola CFR-ului, nu am cum să fiu supărat.
Respect prea mult clubul, e o mândrie să fiu căpitanul clubului. Am fost supărat pe mine, am văzut că vine Păun în spatele meu, n-am știut că e și el schimbat, și am lăsat banderola așa, mai apăsat. Mister a făcut multe pentru mine, pentru CFR. Am fost supărat pe mine, că nu mi-au ieșit”, a spus mijlocașul celor de la CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER