Dani Coman crede că Astra se poate califica: „Sunt convins că putem trece de Viitorul, chiar dacă jucăm pe terenul lor!”

Dănuț Coman, președintele executiv al clubului Astra Giurgiu, a declarat că și-ar fi dorit alt adversar decât Viitorul, în sferturile de finală ale Cupei României, mai ales că partida se va disputa la Ovidiu, pe terenul liderului din Liga I.

„Personal, îmi doream alt adversar, dar e o competiție aparte, în care se poate întâmplă orice, am ajuns în această faza eliminatorie, întâlnim Viitorul, o echipa care se luptă ca și noi pentru locurile fruntașe ale campionatului, cu siguranță își doresc și acest trofeu”, a declarat Dănuț Coman, la Dolce Sport.

Președintele executiv de la Astra consideră că nu există favorită în acest meci: „Am încredere în echipa mea, în jucători, în antrenor și sunt convins că putem trece de Viitorul, chiar dacă jucăm pe terenul lor. Nu cred că există o favorită, indiferent de terenul pe care se va juca, mă refer acasă sau în deplasare pentru că din punct de vedere al terenului, am văzut că au condiții foarte bune. Nu există favorită, oricare din aceste două echipe poate câștigă”, a mai spus Coman.

În ultimele două partide disputate la Ovidiu, ambele echipe s-au impus de fiecare dată. Pe 9 aprilie 2016, în play-off-ul sezonului trecut, Astra a câștigat cu scorul de 3-1, în timp ce formația antrenată de Gheorghe Hagi s-a impus cu 1-0, pe 6 octombrie 2016, în turul campionatului.

Partidele din sferturile de finală se dispută într-o singură manșă, în perioada 28-30 martie 2017, pe terenul echipei de divizie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.

Mediafax

 

Publicat: 13 02. 2017, 13:32
Actualizat: 13 02. 2017, 13:35