De ce nu reușește Adrian Mutu să îl învingă pe Gheorghe Hagi: „Se vede că are în subconştient ceva ce îl macină!”

Cei doi antrenori Gheorghe Hagi si Adrian Mutu se saluta inaintea meciului de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Farul Constanta, contand pentru Cupa Romaniei, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, miercuri 9 noiembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Lovin, fostul mijlocaș al lui FCSB, a analizat noul eșec al Rapidului, cu Adrian Mutu pe banca tehnică, în fața Farului lui Gheorghe Hagi.

Meciul dintre Rapid București și Farul Constanța s-a disputat miercuri seară, în Giulești, în cadrul etapei a doua a grupelor din Cupa României Betano, iar trupa lui Gheorghe Hagi s-a impus cu scorul de 2-0. Pentru constănțeni au marcat Carlo Casap, din penalty, în minutul 45+4, și Adrian Mazilu, în minutul 90+7.

Nici în partida tur din acest sezon regulat al Superligii Rapid nu a reușit să o învingă pe Farul. Cele două echipe au remizat, scor 1-1.

De ce nu reușește Adrian Mutu să îl învingă pe Gheorghe Hagi

Florin Lovin este de părere că Adrian Mutu are o ambiție uriașă să îl învingă pe Gheorghe Hagi ca antrenor, iar acest lucru îl macină.

„De obicei când joci bine şi pierzi poate să se întoarcă şi ar putea să se întoarcă în play-off pentru Rapid. Eu cred că e şi această ambiţie a lui Mutu de a îl bate pe Hagi, are în subconştient ceva ce îl macină, se vede”, a spus Florin Lovin, potrivit Orange Sport.

Adrian Mutu a dat vina pe ghinion

„Bineînțeles că suntem supărați, mai ales că vine înfrângerea după un derby. Noi voiam să ne luăm revanșa, să le arătăm fanilor că a fost o greșeală… Nu avem nici noroc din perioada asta. Sunt două meciuri până la urmă, unul în campionat și unul în Cupă. Cred că, dacă dădeam gol în prima repriză, altul era rezultatul. Ce nu mi-a plăcut este că ratăm foarte mult în fața porții. E o perioadă în care mingea nu vrea să intre în poartă. Dacă iei să analizezi meciul, cred că am fost la timonă. Prima dată când au ajuns în careu a fost penalty. Înfrângerea e înfrângere, nu contează în fața cui. Nu meritam să pierdem. Nu mai punem la socoteală golul din minutul 97, când încercam să egalăm” – Adrian Mutu, după Rapid – Farul, în Cupa României.

Publicat: 10 11. 2022, 08:43