„Decizia e în mâinile lor!”. Ngezana, mesaj pentru Gigi Becali, după scandalul cu „gagica”

Stefan Daniel Bana si Siyabonga Ngezana in meciul de fotbal dintre FCSB si Universitatea Craiova, din cadrul Cupei Romaniei Betano, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, miercuri 18 decembrie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Siyabonga Ngezana a dat cărțile pe față și a venit cu un mesaj clar pentru Gigi Becali după scandalul cu „gagica”.

Fundașul sud-african de la FCSB nu a mai vrut să lase loc de interpretări și a ținut să lămurească situația.

„Decizia e în mâinile lor!”. Ngezana, mesaj pentru Gigi Becali, după scandalul cu „gagica”

Siyabonga Ngezana a fost acuzat că s-a dat lovit pentru a nu mai juca în meciul cu Farul Constanța. După ce FCSB a fost eliminată de Universitatea Craiova, scor 0-2, în Cupa României, fundașul sud-african a vorbit despre conflictul apărut între el și club.

Fostul apărător de la Kaizer Chiefs spune că a fost doar o neînțelegere. Ngezana recunoaște că a discutat și cu Meme Stoica despre incident și susține că e decizia clubului dacă îl va amenda sau nu.

„Veneam după o accidentare, mă recuperam. A avut loc o neînțelegere în legătură cu modul în care m-am simțit. Iubesc această echipă, întotdeauna vreau să dau pe teren 100%, când sunt pregătit, pentru că este foarte important pentru sănătatea mea să fiu pregătit. Nu vreau să păcălesc jocul, vreau să fiu 100%.

S-a întâmplat ca la ultimul meci în care am jucat, am fost lovit în același loc. Am avut nevoie de timp să mă recuperez. E important pentru mine să fiu la 100%.

Recuperarea poate dura mai mult dacă joc accidentat, de asta nu am jucat. A fost o neînțelegere în interiorul clubului în legătură cu ce au crezut ei și cum m-am simțit eu.

Decizia este în mâinile lor. (n.r. în legătură cu amenda). Pentru mine e important să joc fiecare meci la 100%. Am vorbit cu Meme despre acest incident, știe că sunt sincer, nu îmi place ce s-a întâmplat.

Ce fac pe teren e cel mai important lucru, ce se întâmplă în afara terenului nu pot controla. Nu pot fi supărat, cel mai important e să controlez ce pot controla”, a declarat Ngezana.

Nu e nimic cu Ngezana, îi dau 10 mii amendă și gata. Care-i treaba? Are omul gagică, îi dau 10 mii amendă și gata. Nu-i dau nicio amendă, eu glumesc cu voi. Să facă Meme ce vrea, dacă omul are gagică, eu ce să fac? Am amplificat-o noi mai mult să îi fie frică, dar nu e nimic”, a spus Gigi Becali, la DigiSport.

Publicat: 18 12. 2024, 23:40
Actualizat: 18 12. 2024, 23:45