Denis Ciobotariu (24 de ani) s-a contrat cu suporterii lui Dinamo după meciul din Cupa României Betano.
Sepsi OSK s-a impus în fața lui Dinamo, scor 3-2, pe stadionul „Arcul de Triumf”, iar suporterii din „Ștefan cel Mare” nu i-au menajat pe jucătorii echipei lui Cristiano Bergodi care au trecut prin „Groapă”.
După ce Cosmin Matei și Jonathan Rodriguez au fost fluierați în timpul meciului Dinamo – Sepsi OSK, scor 2-3, la finalul partidei de pe „Arcul de Triumf” a venit și rândul lui Denis Ciobotariu.
Denis Ciobotariu a vorbit la finalul meciului despre partida cu Dinamo, echipă pentru care a jucat în 37 de meciuri, iar acela a fost și momentul în care s-a contrat cu suporterii echipei antrenate de Ovidiu Burcă.
„Am făcut ce ne-a cerut Mister, poate trebuia să fiu mai pragmatic. Dinamo a jucat bine, a făcut un joc tactic bun, dar echipa mai bună a învins. Nu a fost vorba de concentrare, știam că vor veni cu acești suporteri, că ne vor pune probleme. Ne-am luat măsuri și s-a văzut asta. Au avut două șuturi și două goluri.
Sunt obișnuit să joc cu presiune, spre să am meciuri mai bune. Au făcut o figură foarte frumoasă cu noi și le doresc să intre în Liga 1. Au suporterii care fac o atmosferă frumoasă. Sperăm să trecem mai departe”, a spus Denis Ciobotariu după meciul câștigat cu Dinamo, scor 3-2, în Cupa României Betano.
În momentul în care Denis Ciobotariu era la flash-interviu, suporterii lui Dinamo prezenți la stadionul „Arcul de Triumf” l-au contestat pe fotbalistul trecut pe la gruparea din Ștefan cel Mare, moment în care Ciobotariu i-a ironizat și le-a arătat trei degete.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER