Dinamo a omagiat dispariția prematură a lui Adrian Păunescu. Însă lipsa de inspirație a organizatorilor, care au difuzat imnul Craiovei și „Rugă pentru părinți” la ora 20:00, au făcut ca efectul acestui moment să se piardă. Motivul: doar 1.500 de suporteri au ascultat și au aplaudat melodiile.
Este vorba de imnul compus de Adrian Păunescu pentru Universitatea Craiova, „Oltenia Eterna Terra Nova”, considerat de majoritatea microbiștilor cel mai frumos al echipelor românești. Și cum toți au fost dinamoviști, fanii olteni fiind în acel timp reținuți la porțile de acces ale stadionului de vigilența exagerată a jandarmilor, nu a mai fost vorba de o imagine de prietenie între cele două echipe, o parte importantă a destinatarilor, respectiv suporterii alb-albaștri, nefiind prezenți. Nici „câinii” nu au trăit momentul la maximum, pentru că, la ora 20:00, când au fost difuzate melodiile, stadionul era pe trei sferturi gol.
Căldură mare la lojă și înjurături de peste garduri
Exilați la gardurile arenei, suporterii Științei, maximum 600 la număr, nu au avut altceva de făcut decât să incite atmosfera începând din minutul 5, când au intrat în sectorul destinat lor. Răspunsul roș-albilor a venit instantaneu, punctând începutul partidei. Totul sub ochii barosanilor de la oficială, care au avut și ei o problemă majoră de rezolvat. Aceea că organizatorii au dat drumul la căldură în lojă, unde temperatura a devenit insuportabilă. Lucru punctat de gesturile energice ale lui Victor Becali, care încerca disperat să deschidă măcar geamurile, închise etanș de către administratori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER