Din Olt și până-n Gorj și până-n „Groapă”! Dinamoviștii l-au omagiat pe Păunescu
Dinamo a omagiat dispariția prematură a lui Adrian Păunescu.
Însă lipsa de inspirație a organizatorilor, care au difuzat imnul
Craiovei și „Rugă pentru părinți” la ora 20:00, au făcut ca efectul
acestui moment să se piardă. Motivul: doar 1.500 de suporteri au
ascultat și au aplaudat melodiile.
Este vorba de imnul compus de Adrian Păunescu pentru
Universitatea Craiova, „Oltenia Eterna Terra Nova”, considerat de
majoritatea microbiștilor cel mai frumos al echipelor românești. Și
cum toți au fost dinamoviști, fanii olteni fiind în acel timp
reținuți la porțile de acces ale stadionului de vigilența exagerată
a jandarmilor, nu a mai fost vorba de o imagine de prietenie între
cele două echipe, o parte importantă a destinatarilor, respectiv
suporterii alb-albaștri, nefiind prezenți. Nici „câinii” nu au
trăit momentul la maximum, pentru că, la ora 20:00, când au fost
difuzate melodiile, stadionul era pe trei sferturi gol.
Căldură
mare la lojă și înjurături de peste garduri
Exilați la gardurile arenei, suporterii Științei, maximum 600 la
număr, nu au avut altceva de făcut decât să incite atmosfera
începând din minutul 5, când au intrat în sectorul destinat lor.
Răspunsul roș-albilor a venit instantaneu, punctând începutul
partidei. Totul sub ochii barosanilor de la oficială, care au avut
și ei o problemă majoră de rezolvat. Aceea că organizatorii au dat
drumul la căldură în lojă, unde temperatura a devenit
insuportabilă. Lucru punctat de gesturile energice ale lui Victor
Becali, care încerca disperat să deschidă măcar geamurile, închise
etanș de către administratori.