Dinamo a fost sancționată, după incidentele de la derby-ul cu Steaua

Jandarmeria a aplicat 23 de amenzi la meciul dintre Dinamo și Steaua, iar clubul organizator a fost sancționat cu 33 000 de lei.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Jandarmeria a anunțat că a aplicat aplicat 23 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 7950 lei pentru participare la scandal în incinta arenei sportive, consum de băuturi alcoolice sau pătrunderea în arena sportivă în stare de beție, iar 12 persoane au primit sancțiunea de interzicere a accesului în arenele sportive pe o perioadă de 6 luni. În același comunicat se specifică faptul că au fost identificați patru suporteri care au săvârșit fapte de natură infracțională și cărora le-au fost întocmite acte de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere și folosire de materiale pirotehnice fără drept,

Nici clubul Dinamo nu a scăpat și fost sancționat cu 33.000 de lei pentru neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin conform legii (să nu permită accesul persoanelor care au asupra lor făclii, torțe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene…, respectiv să interzică amplasarea bannerelor sau a altor mijloace de publicitate vizuală în locuri care împiedică fie buna vizibilitate a jocului de către spectatori, fie asigurarea unei intervenții oportune, în caz de necesitate).

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 04 03. 2016, 17:06
Actualizat: 04 03. 2016, 17:07