Dinamo a avut nevoie de reprizele de prelungiri pentru a se califica în optimile Cupei României. După 2-2 la finalul celor 90 de minute, elevii lui Stoican au învins-o cu 5-2 pe Fortuna Poiana Câmpina, iar antrenorul „câinilor” spune că echipa a obținut calificarea atât de greu pentru că nu s-a bazat pe patru jucători importanți la acest meci.
„Am întâlnit o echipă care ne-a pus probleme, au fost bine organizați, dar ne-am calificat meritat. Îi încurajez pe băieți atunci când au nevoie, ridic tonul doar când îi simt relaxați. Îl felicit pe Rotariu, sper s-o țină tot așa, e un jucător în care îmi pun speranțe foarte mari. Mă bucur că ne-am putut califica fără patru titulari. Nu mi-a fost teamă că am fi putut rata calificarea, am făcut tot ce a depins de noi pentru a nu deveni surpriza neplăcută”, a declarat Flavius Stoican pentru Sport.ro.
Dinamo București s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României – Timișoreana, după ce a învins, miercuri, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, cu scorul de 5-2 după prelungiri, formația Fortuna Poiana Câmpina, din Liga a II-a, în 16-imile competiției.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Rotariu ’61, ’63, ‘111 și Bilinski ’91, ’96, în timp ce pentru Fortuna Poiana Câmpina au înscris Cioinac ’51 și Munteanu ’72.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER