Dinamo – Steaua 6-4, finala de legendă!** „N-aveam ce să le facem”

Dinamo - Steaua 6-4, finala de legendă!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

În fabuloasa poveste a Cupei României, finala din primăvara lui
1990, dintre Dinamo și Steaua, are rezervat un capitol separat.
Atunci s-au înfruntat, probabil, cele mai bune formații din istoria
fotbalului nostru.
Scorul final, 6-4 pentru roș-albi, a însemnat un record de goluri
în ultimul act al competiției. Doar în ediția din 1935, Rapid –
Ripensia 6-5, s-au înscris mai multe goluri, dar în acel meci s-au
jucat și prelungiri, iar echipele evoluau într-un sistem cu doi
fundași.

Cei aproximativ 30.000 de oameni strânși pe „23 August” în
însorita zi de 2 mai 1990 n-aveau de unde să știe că erau
privilegiații cărora le era dat să vadă ultimul meci al unor echipe
de club românești cu adevărat mari. Pe teren, echipată în alb și
roș-albastru, se afla aproape toată naționala tricoloră. Dinamo a
trimis pe teren 10 internaționali (un al unsprezecelea avea să
intre pe parcurs). De la Steaua lipseau Hagi, Dan Petrescu și Lung,
dar erau prezenți legendarii Ungureanu, Rotariu, Ilie Dumitrescu,
Lăcătuș și Balint.

„Ne dădeau gol la fiecare
atac”

Finala a fost fabuloasă. Dinamo a deschis scorul rapid, prin
Răducioiu. Ilie Dumitrescu a egalat pentru Steaua. Roș-albii au
luat apoi jocul pe cont propriu, iar în minutul 56 scorul devenise
deja 5-1. Fotbaliștii aceia uriași din garnitura stelistă n-au
suportat însă umilința, revenind în luptă. În final, scorul a fost
6-4, consfințind sfârșitul dominației roș-albastre anunțat încă din
toamna precedentă, când Dinamo bătuse în Ghencea cu 3-0.
Nicolae Ungureanu, fundașul stânga al steliștilor, a înscris
ultimul gol pentru învinși, în minutul 85. Fostul internațional își
amintește acum cu amărăciune de acel 6-4 de pomină din primăvara
lui ’90. „A fost o finală de neuitat… Țin minte că noi am ratat
ocazii uriașe. Ei au prins o zi de excepție. Pur și simplu nu ne
venea să credem! Ne dădeau gol la fiecare atac…”.

„Iordănescu rămăsese
mut”

Ungureanu e jenat și acum de dezamăgirea provocată antrenorilor.
„La șase goluri primite, ce să mai spui? Iordănescu rămăsese mut…
Nu numai scorul, dar și faptul că ne bătuse Dinamo… Noi tratam
toate meciurile cu ei ca pe niște finale de cupe europene”.

Fostul internațional stelist se consolează însă cu concluzia că
Mircea Lucescu construise o trupă aproape de neînvins. „Acum, când
mă gândesc, îmi dau seama că nu se putea termina altfel acel
meci… Dinamo avea o echipă foarte tare. N-aveam ce să le mai
facem. Ne bătuseră și în toamna lui ’89, în campionat, cu 3-0. Noi
pierdusem și finala Cupei Campionilor cu 4-0… Eram uzați”.

Acum, când mă gândesc, îmi dau seama că nu se putea
termina altfel acel meci… Dinamo avea o echipă foarte tare.
N-aveam ce să le mai facem

Nicolae Ungureanu, fost internațional stelist

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Cristina ICH! Numele iubitului apare într-un dosar de evaziune fiscală + percheziții miercuri dimineața
Lovitură pentru Cristina ICH! Numele iubitului apare într-un dosar de evaziune fiscală + percheziții miercuri dimineața
Gigi Becali a decis! Cine va juca la FCSB după ce lui Mihai Popescu i-a venit nota de plată
Gigi Becali a decis! Cine va juca la FCSB după ce lui Mihai Popescu i-a venit nota de plată
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Toni Kroos nu s-a abținut după verdictul dat de UEFA. Reacție ironică a mijlocașului neamț
Toni Kroos nu s-a abținut după verdictul dat de UEFA. Reacție ironică a mijlocașului neamț
MM Stoica nu s-a putut abţine după ce a văzut adversarii FCSB-ului din Cupa României: ”Cum să joci cu Dinamo şi cu Borcea!
MM Stoica nu s-a putut abţine după ce a văzut adversarii FCSB-ului din Cupa României: ”Cum să joci cu Dinamo…
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii n-au putut să-şi ia ochii de la ea!
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii n-au putut să-şi ia ochii…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulișor se plânge: - Iar fructe de mare și caviar, mamă?
BANCUL ZILEI. Bulișor se plânge: - Iar fructe de mare și caviar, mamă?
Alertă cu Dunărea: viitura loveşte România mai târziu, dar cu debit triplu
Alertă cu Dunărea: viitura loveşte România mai târziu, dar cu debit triplu
A GREȘIT Stephen Hawking? Ce au descoperit acum oamenii de știință
A GREȘIT Stephen Hawking? Ce au descoperit acum oamenii de știință
Din ce a făcut avere milionarul care și-a înșelat 16 ani soția cu o balerină: Numai în România se putea întâmpla așa ceva!
Din ce a făcut avere milionarul care și-a înșelat 16 ani soția cu o balerină: Numai în România se putea…
Fosta doamnă Boureanu se mărită! A schimbat tabăra, după ce l-a înşelat pe deputatul Playboy!
Fosta doamnă Boureanu se mărită! A schimbat tabăra, după ce l-a înşelat pe deputatul Playboy!
Pace în Ucraina. Putin a luat decizia cea mare. Anunț-fulger la Kremlin azi, 25 septembrie
Pace în Ucraina. Putin a luat decizia cea mare. Anunț-fulger la Kremlin azi, 25 septembrie
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare…
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – trailer oficial pentru noul serial Netflix
Tomb Raider: The Legend of Lara Croft – trailer oficial pentru noul serial Netflix
S-a tras la sorţi ordinea meciurilor din grupele Cupei României la fotbal masculin
S-a tras la sorţi ordinea meciurilor din grupele Cupei României la fotbal masculin
Ce mașină consumă mai mult: manuală sau automată? Care este diferența
Ce mașină consumă mai mult: manuală sau automată? Care este diferența
Poartă sau nu haine? Imaginea în care Loredana pare că e complet dezbrăcătă. Cum a putut să se afișeze cu formele la vedere
Poartă sau nu haine? Imaginea în care Loredana pare că e complet dezbrăcătă. Cum a putut să se afișeze cu…
×