Dinamo vrea revanșa!** „Sper să ne răzbunăm pentru înfrângerea din campionat!”
Cornel Țălnar, antrenorul echipei Dinamo, a declarat că își
dorește că învingă formația Oțelul Galați în meciul de Cupă pentru
a-și lua revanșa în urma meciului din etapa a șasea, când gălățenii
s-au impus cu 1-0 chiar pe terenul „Câinilor”. Țălnar spune că în
această partidă le va oferi șansa să joace și fotbaliștilor care au
evoluat mai puțin , bazându-se pe dorința acestora de a demonstra
că merită un loc în primul „unsprezece” al lui Dinamo.
„Avem un joc greu, cu o echipă care ne-a învins în
campionat, sper să ne mobilizăm și să ne luăm revanșa. La acest
meci voi încerca să introduc jucătorii care au evoluat mai puțin și
sper ca dăruirea lor de pe teren să ne califice în sferturi. E greu
să jucăm din patru în patru zile, eu și domnul Dinu nu avem timp
suficient să reglăm lucrurile”, a spus Cornel Țălnar la
conferința de presă.
Gabriel Torje a afirmat că după meciul cu Gloria Bistrița din etapa
trecută este obligatorie o victorie cu Oțelul în Cupa României
pentru ca echipa să-și revină din punct de vedere moral.
„Sper să ne calificăm și să ne răzbunăm pentru înfrângerea din
campionat, trebuie să ne concentrăm mai mult și să trecem peste
acest moment greu, în campionat nu-i nimic pierdut, suntem la 3
puncte de primul lor. Trebuie să ne revenim și pentru asta avem
nevoie de o victorie cu Oțelul”, a afirmat Gabi
Torje.
Autorul unei mari ratări în finalul partidei cu Gloria Bistrița,
Ianis Zicu a spus că Dinamo trebuie să depășească repede această
perioadă nefastă și că echipa bucureșteană nu-și poate permite un
eșec în confruntarea cu Oțelul Galați.
„Păcat de egalul cu Gloria Bistrița, aveam șansa să ne
apropiem de primul loc. Acum trebuie să depășim cât mai repede
această perioadă, nu ne permitem să pierdem cu Oțelul, așa că este
foarte important să câștigăm și să ne calificăm”, a
afirmat Zicu.
Partida Dinamo-Oțelul Galați, meci contând pentru optimile Cupei
României, se va disputa joi cu începere de la ora 20:15 și va fi
transmisă în direct de ProTV.