Dinu Gheorghe:** „Aș fi vrut mai mult să jucăm cu Dinamo! Ei NU contează!”

Rapid va întâlni Steaua în sferturile Cupei României, iar
partida se va disputa în Giulești. Președintele „alb-vișiniilor” a
fost rezervat în declarații, dar a recunoscut că și-ar fi dorit să
o întâlnească pe Dinamo.

„A mai fost Rapid-Steaua și în Cupa UEFA. Toți cei patru
adversari din prima urnă erau dificili, noi ne-am dorit să jucăm în
Giulești, pentru că după aceea vom avea o deplasarea grea la Târgu
Mureș. Steaua e Steaua, e greu de spus cine va fi mai bun la ora
meciului. Sincer, nu-mi doresc o altă față a Stelei în Cupă, dar se
poate întâmpla orice.

Este o „dublă” importantă, meciul din campionat va putea decide și
meciul din Cupă. Echipa care va pierde luni seara își va dori să-și
ia revanșa în Cupă. Jucăm în Giulești, avem una atu. Dacă Steaua va
câștiga cu Utrecht, atunci vor veni cu o altă stare de spirit în
Giulești. Dacă nu va câștiga în Europa League, va continua starea
actuală de spirit și tensiunile dintre jucători și conducere. Îmi
doream să jucăm mai mult cu Dinamo decât cu Steaua. Așa cum a zis
Becali acum câteva zile, Dinamo nu contează și încep să-l
cred”, a declarat Dinu Gheorghe la Sport.ro.

Publicat: 01 11. 2010, 15:54
Actualizat: 01 11. 2010, 16:00