Dorin Goian, președinte Foresta Suceava: „Cred că putem bate Steaua în Cupa României”

Dorin Goian, fostul jucător al echipei FC Steaua și actualul președinte al formației Foresta Suceava, a declarat, joi, după tragerea la sorți din șaisprezecimile Cupei României că și-ar dori ca meciul împotriva vicecampioanei să se dispute la Suceava, pe stadionul Forestei.

Steaua București și Foresta Suceava se vor întâlni în șaisprezecimile Cupei României, conform tragerii la sorți care a avut loc la Casa Fotbalului. Președintele de la Foresta Suceava, Dorin Goian a vorbit despre marele meci cu Steaua.

„Este bine că am picat cu Steaua! Pentru orașul Suceava, pentru acești oameni, pentru că vine iar Steaua aici după 17 ani. Nu punem încasările pe primul plan. Steaua este cea mai bună din țară, cu istoria cea mai mare. Tragem cu dinții de fiecare minge, va fi o motivație foarte mare pentru jucători. Suntem pe un drum bun, dar nu ne îmbătăm cu apă rece”, a spus Goian la DigiSport.

Totodată, președintele clubului din Suceava crede că formația pregătită de Cristian Popovici poate produce surpriza. La Foresta Suceava evoluează și fostul stelist Daniel Bălan, fundașul care a greșit flagrant la ultimul gol marcat de Middlesbrough în partida cu Steaua din semifinalele Cupei UEFA din 2006.

„Nu avem nocturnă, există și varianta unei nocturne mobile, încă n-am luat în calcul asta, probabil vineri vom discuta. Ar fi foarte ok să jucăm după-masă, eventual la ora 3. Dacă nu ne putem permite o nocturnă, avem variantele Botoșani sau Piatra Neamț, dar ar fi ceva neplăcut pentru noi. Publicul o va susține pe Foresta, este normal asta.

Cred sincer că putem să batem Steaua, de ce nu? Trebuie să pornim de la ideea că putem face surpriza. O să ne fie foarte greu, dar intrăm pe teren cu gândul de a trece mai departe. Altfel, de ce ne-am mai prezenta? Îi avem pe Bălan, pe Semeghin, sunt jucători care au mai evoluat în Liga 1″, a mai spus Goian.

Meciurile din șaisprezecimile de finală ale Cupei Romaniei se vor disputa într-o singură manșă, pe terenul echipelor mai slab cotate, în zilele de 25, 26 și 27 octombrie.

MEDIAFAX

Publicat: 06 10. 2016, 19:46
Actualizat: 06 10. 2016, 19:47