Duckadam îndeamnă la prudență după ce steliștii s-au „ars” cu Dinamo, în campionat: „Ne-am învățat lecția”
- Cu titlul aproape asigurat, Steaua forțează și câștigarea Cupei României. Tănase și Compania vor reîntâlni marea rivală de la Dinamo și vor avea ocazia revanșei, după ce în campionat au smuls doar un egal în Ghencea (1-1).
- Prima manșă a semifinalei Cupei, Steaua – Dinamo, e programată joi, de la ora 20:30, pe Național Arena (live pe PRO TV).
Președintele de imagine, Helmut Duckadam, îndeamnă la prudență, dar recunoaște că echipa lui Reghecampf pornește ca favorită în prima manșă a seminfinalei cu Dinamo, de joi. „Fiecare are șansa lui. E un meci așteptat de suporteri, s-a văzut cât de repede s-au dat biletele, se va juca în fața unui stadion arhiplin. Pornim ca favoriți chiar dacă venim după un joc în care am făcut o repriză a doua mai puțin reușită. Dar cred că într-o dublă cu Dinamo avem prima șansă”, a declarat președintele de imagine al Stelei.
25 mai 2011 este data ultimei victorii a lui Dinamo în fața Stelei
Ducakdam crede că jocul și rezultatul vor fi mai bune pentru Steaua decât în întâlnirea din campionat
„Noi ne-am învățat lecția, am fost foarte încrezători la meciul din campionat, se punea doar problema scorului, iar din dorința asta mare de a înscrie cât mai repede am făcut foarte multe greșeli. Sunt sigur că băieții vor aborda cu totul altfel această primă manșă cu Dinamo. Jocul va fi mult mai bun și rezultatul va fi favorabil”, a mai spus Duckadam.
6 victorii consecutive și un egal a reușit Steaua în fața lui Dinamo, în ultimele întâlniri
Stanciu a primit „o lecție” cu Săgeata
„Laurențiu este un antrenor care procedează cum puțini antrenori din Liga 1 procedează. Când simte că un jucător nu este în mână, îl schimbă, indiferent că este minutul 30. Faptul că Stanciu nu a intrat în joc așa cum se aștepta antrenorul… avea destule soluții, nu putea să aștepte până la pauză ca să vadă dacă Stanciu își va reveni. A făcut un joc slab, probabil a fost și o mică lecție pentru el. Dar Stanciu poate ajunge acel număr 10 de care Steaua și echipa națională are nevoie„, a mai spus oficialul Stelei.