Duelul galeriilor în finala Cupei: vasluienii, net superiori clujenilor

Clujenii nu se sperie că sunt inferiori numeric în tribunele
arenei „Emil Alexandrescu” din Iași. „Vom striga mai tare!”. 13
autocare și 10 microbuze vin din Ardeal spre capitala
Moldovei.

„Feroviarii” vor avea cea mai numeroasă galerie din deplasările
acestui sezon. 2.000 de bilete a primit CFR-ul de la FRF pentru
fanii ei, bilete distribuite galeriei din Gruia. „Vor pleca de la
Cluj 13 autocare și 10 microbuze. La aceștia se mai adaugă și cei
care vin cu mașinile personale!”, a explicat Mihai Domșa, unul
dintre purtătorii de cuvânt ai galeriei campioanei. Clujenii nu au
emoții înainte de finală pentru faptul că numărul adversarilor e
dublu față de al lor: „Și? Noi strigăm mai tare. Dacă în tribune
proporția va fi de 2-1 pentru ei, pe teren noi vom câștiga”.

„Avem
nevoie de fani”

De cealaltă parte, fanii vasluieni au primit 4.000 de tichete.
Marius Lăcătuș spune că așteaptă sprijinul suporterilor nu numai la
bine, ci și în momentele grele. „Avem nevoie de sprijinul fanilor,
dar nu numai la bine. Sper să fie alături de noi, chiar dacă vom
trece și prin momente grele”, a spus „Fiara”

210
mii de euro va primi formația care va câștiga Cupa României, iar
învinsa va fi recompensată cu 75.000 de euro

55 de
mii de euro a primit fiecare dintre cele două finaliste pentru
parcursul de până acum

Precedentele 71 de finale ale Cupei au fost câștigate de 18
echipe: Steaua (20 de trofee), Rapid (13), Dinamo (12), U Craiova
(6), Ripensia, Poli Timișoara, Petrolul, CFR Cluj, ITA Arad,
Flamura Roșie Arad, Metalul Reșița, Progresul Oradea, Arieșul
Turda, Chimia Rm. Vâlcea, Jiul, Gloria Bistrița, „U” Cluj, CFR
Turnu Severin, Progresul București (câte una)

Publicat: 26 05. 2010, 14:45
Actualizat: 26 05. 2010, 14:48