Ioan Andone este foarte aproape de a se califica pentru a 5-a oară într-o finală de Cupă a României. Antrenorul a reușit să câștige toate cele 4 finale de până acum: 3 cu Dinamo și una cu CFR.
Ca jucător, Ioan Andone a triumfat în 3 finale: 1983-84, 1985-86 și 1989-1990.
Finala ediției 1987-1988, meci jucat pe stadionul „23 august”, a fost adjudecată de Steaua la masa verde după ce roș-albaștrii au părăsit terenul, nemulțumiți de decizia arbitrului de centru, care a anulat un gol marcat de Balint în minutul 90.
Steaua a deschis scorul prin Lăcătuș, iar Răducioiu a egalat cu 3 minute înainte de final. În minutul 90 Gabi Balint a înscris, dar golul a fost anulat pentru offside. Pentru că nu au fost de acord cu decizia arbitrului, jucătorii Stelei au părăsit terenul la ordinul condecerii clubului. Transmisia tv a fost întreruptă, iar câștigătoarea a fost anunțată a doua zi în ziarul „Sportul”. Imediat după meci s-a întrunit o comisie care a validat golul lui Balint și a oferit trofeul Stelei.
După 1990, Steaua a returnat trofeul, dar Dinamo l-a refuzat, trofeul rămânând neacordat. Ulterior, echipa roș-albastră l-a trecut în palmares.
Steaua – Dinamo 1-1, 2-1 la masa verde Au marcat: Lăcătuș (’27), Balint (’90), respectiv Răducioiu (’87)
Steaua: Liliac – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Rotariu – TUDOREL Stoica, Gică Popescu, Bălan, Hagi – Lăcătuș, Pițurcă (Balint ’52)
Dinamo: Moraru – Mihăescu (Movilă ’45), Rednic, Andone, Varga – Lupu, Lupescu, Mateuț, Orac (Răducioiu ’82) – Vaișcovici, Cămătaru
Arbitri: R. Petrescu, G. Ionescu, Gh. Constantin
La Steaua se afla atunci Tică Dănilescu, acum oficial la Dinamo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER