Fabulos! Cum au organizat Romică Pașcu și Jean Pădureanu finala Cupei din ’89!

Fabulos! Cum au organizat Romică Pașcu și Jean Pădureanu finala Cupei din '89!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În primăvara lui 1989, cu doar câteva luni înaintea
Revoluției, tensiunea dintre Armată și Securitate atinsese
paroxismul, iar acest lucru era evident și pe terenul de fotbal,
acolo unde se înfruntau Steaua și Dinamo. Așa a ajuns Cupa din
ultimul an al comunismului în România să se joace la
Brașov.

Finala Cupei din 1988 se întrerupsese în ultimele minute, la 1-1,
roș-albaștrii bătându-l măr pe arbitrul care indicase ofsaid și
retrăgându-se de pe teren la ordinul lui Valentin, fiul
dictatorului Nicolae Ceaușescu. Meciul de campionat din returul
ediției 1988-1989 s-a lăsat cu un scandal și mai mare, Steaua
învingând cu 2-1 cu largul concurs al arbitrului Ion Crăciunescu,
„fluieraș” care fusese nevoit să elimine doi dinamoviști pentru a
asigura victoria gazdelor. La finalul acelui joc, Andone a făcut
semne obscene către tribuna oficială, unde trona Valentin
Ceaușescu, iar federația a reacționat prompt, suspendându-l. În
acest context tensionat, în finala Cupei României din 26 iunie 1989
s-au întâlnit, din nou, Steaua și Dinamo. N-a contat atât meciul
propriu-zis, încheiat cu victoria roș-albaștrilor (scor 1-0, gol
Hagi), cât organizarea lui. Ca să se evite noi evenimente
neplăcute, Ceaușescu a decis ca partida să aibă loc în afara
Capitalei. De comun acord cu federația, condusă la acea vreme de
Mircea Pascu, s-au înaintat mai multe propuneri: Craiova, Sibiu,
Timișoara. Mitică Dragomir, care era atunci președinte la Victoria
București (clubul Miliției), a scos asul din mânecă, militând ca
finala să se joace în Brașov. De ce? Pentru că, în 1987, când el
era șeful celor de la FCM Brașov, arena s-a modernizat din temelii:
35.000 de locuri, cabine pentru radio și televiziune, vestiare la
parter și la etaj, sală de recuperare.

Mâncare
din belșug

După plecarea sa de sub Tâmpa, Mitică l-a pus președinte pe Romică
Pașcu. Așa l-a prins finala din 1989 pe Pașcu în postură de
organizator. „M-a chemat Dragomir la București și mi-a zis dacă
sunt în stare să organizez finala în Brașov. I-am spus că nu am
nicio problemă. Atunci mi-a zis: «Bine. Ia niște coli și scrie!».
Am făcut o listă de trei pagini, m-a învățat cum trebuie să se facă
primirea personalităților”, își aduce aminte Pașcu, deși au trecut
21 de ani de la acel meci.

Întors acasă cu temele făcute, Romică s-a apucat de treabă. L-a
ajutat un maestru bucătar, Nicolae Urs, care a pregătit bucatele,
și un personaj renumit în lumea fotbalului: părintele
„Cooperativei”. „Jean Pădureanu mi-a dat atunci două damigene de 50
de kilograme cu vin vechi de șapte ani, Riesling și Pinot gri. Era
vin din cramele istorice de la Lechința! Apoi mi-a mai dat 50 de
sticle cu vin vechi de 20 de ani, scos chiar din butoiul din care a
fost servit Nikita Hrusciov (n.r. – fostul conducător al URSS) de
către Nicolae Ceaușescu. Tata Jean mi-a mai dat șase kilograme de
cârnați de porc de câte un metru fiecare! Îi făcea la carmangeria
clubului Gloria Bistrița… Toate produsele mi le-a trimis cu o
dubiță făcută la Rocar București”, povestește fostul președinte al
Brașovului. Și neamurile l-au ajutat la organizarea celebrei
finale. „Un verișor de-al meu mi-a trimis doi batali de 15
kilograme, erau în carcasă”, povestește Romică.

Acum, problema cu mâncarea pare derizorie. În acele vremuri
cumplite, în care românii mureau efectiv de foame la cozi uriașe
unde se vindeau tacâmuri de pui, iar produse de bază precum pâinea
și zahărul erau împărțite pe buletin, în rații de câteva grame pe
zi, ceea ce trimisese Pădureanu era de-a dreptul o comoară!

„Securiștii filmau
peluzele”

„Au fost măsuri extraordinare de securitate și pază, finala fiind
considerată de risc maxim. Inițial, ne-au dat spre vânzare 25.000
de bilete, apoi am ajuns la 30.000. Au fost trupe de securitate…
300 de securiști îmbrăcați în civil filmau peluzele, iar oamenii
credeau că sunt niște fani care fac poze! Toată organizarea pe care
am făcut-o a fost avizată de generalul Nuță, care era șeful
Miliției”, destăinuie Pașcu pentru ProSport.

Pentru finala Steaua – Dinamo au fost invitate 100 de
personalități, de la diplomați până la reprezentanți din aparatul
de stat. „Au fost mulți ambasadori. Pe lângă cei din Europa au
venit și ambasadorii Chinei, SUA, Chile, Braziliei. Valentin
Ceaușescu n-a venit cu bodyguarzii la meci, spunându-mi la intrarea
în tribuna oficială: «Pe mine nu mă păzește nimeni, eu mă
păzesc!»”.

„I-am
lăsat pe bișnițari în pace”

Un bilet la Steaua – Dinamo a costat 25 de lei. Bișnițarii îl
vindeau însă cu 45 de lei. „Erau la stadion de dimineața până
seara, de când s-au pus biletele în vânzare. Șeful Miliției din
Brașov a vrut să-i salte, dar i-am zis să-i lase în pace, ca să
câștige și ei niște bani”, mai spune Pașcu.

Deschiderea finalei a fost ine­dită. „Mingea a fost lăsată dintr-un
elicopter care a venit de la Ghimbav. Mingea era pusă într-o plasă,
în care era și un drapel al țării”, încheie organizatorul
finalei.

„Gică Hagi a dat un gol extraordinar, după un șut de la
aproape 30 de metri. Lumea de la Brașov a fost entuziasmată, pentru
că acolo nu era un meci Steaua – Dinamo, acolo juca naționala
României”

Tudorel Stoica,fost jucător la Steaua

„A fost o frustare pentru noi că am pierdut Cupa și în
acel an. Steaua avea ascendent asupra noastră și în culise, pentru
că Nicolae Ceaușescu ținea cu ei”

Rodion Cămătaru, fost jucător la Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Panduru a numit echipa şi fotbalistul sezonului!
Panduru a numit echipa şi fotbalistul sezonului! "Sunt evidente". Acord în privinţa alegerilor
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Momentul impactului când un Porsche intră în viteză şi spulberă o maşină de poliţie. Un agent de 43 de ani, în stare gravă la spital
Momentul impactului când un Porsche intră în viteză şi spulberă o maşină de poliţie. Un agent de 43 de ani,…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×