Fanii vor avea intrarea liberă la Dinamo – Astra: „Este o decizie în semn de respect pentru suflarea dinamovistă”

FC Dinamo a anunțat, vineri, pe site-ul oficial, că suporterii vor avea acces liber la meciul cu Astra Giurgiu, programat marți, la ora 20.30, pe stadionul din Șoseaua Ștefan cel Mare, în sferturile de finală ale Cupei României.

Spectatorii vor avea acces în baza unui tichet cu valoare zero, ce poate fi ridicat începând de sâmbătă, ora 12.00, de la casele de bilete ale stadionului Dinamo.

„Le mulțumim suporterilor pentru atașamentul demonstrat în fiecare etapă față de culorile clubului, pe toate stadioanele țării, indiferent de locul ocupat în clasament. A fost un an foarte important pentru istoria clubului. Dinamo este la această oră, în România, primul club ieșit din insolvență, construit pe o fundație solidă din punct de vedere financiar. Susținută de cea mai frumoasă galerie din țară, echipa antrenată de Mircea Rednic a revenit în competiția pentru primele locuri ale clasamentului și contează în lupta pentru câștigarea unui trofeu atât în Cupa României, cât și în Cupa Ligii. În semn de respect față de suflarea dinamovistă, conducerea clubului a decis ca intrarea la ultimul meci al anului în fața propriilor suporteri să fie liberă”, a declarat directorul sportiv al clubului Dinamo, Ionel Dănciulescu.

Un suporter dinamovist poate solicita maximum patru bilete cu valoare zero la partida cu Astra Giurgiu.

Sursa: MEDIAFAX

 

Publicat: 11 12. 2015, 20:22
Actualizat: 11 12. 2015, 20:23