FC Voluntari a remizat cu UTA și s-a calificat în „sferturile” Cupei României
Grupa D a Cupei României și-a tras concluziile, iar una dintre sfertfinaliste s-a decis la Oradea, după duelul dintre prim divizionarele UTA și FC Voluntari.
Practic, ilfovenii au respins atacurile arădenilor, au impus remiza albă (0-0) și, profitând și de remiza dintre Tunari și Buzău (1-1) vor continua competiția la primăvară. Semifinalista Cupei în ediția precedentă, „Bătrâna Doamnă” ratează un prim obiectiv stagional.
Mix rezerve – titulari, combatantele s-au așezat în oglindă
Mircea Rednic a decis să-și odihnească o parte dintre titulari pentru confruntarea de vineri, de la Iași. Conte, Căpușă, Freitas, Mihai și Luckassen au și rămas la Arad, iar Iacob Micovschi sau Pop pe bancă.
Dincolo, cuplul Poenaru – Dună i-a pierdut pe Dumiter, Boboc și Matricardi după remiza cu Petrolul, iar Armaș D. Arndrei sau Popescu au fost menajați în vederea duelului din SuperLigă cu Rapidul. Apoi cele două echipe s-au așezat în oglindă într-un 3412, pe care – însă – UTA l-a mai jucat o singură dată în deplasarea de la Cluj, cu CFR-ul, în campionat
TOATE REZULTATELE DIN CUPA ROMÂNIEI!
Cooper l-a evidențiat pe Fernandez, Crepulja i-a dat emoții lui Kucher
Pe terenul denivelat și moale de pe „Iuliu Bodola” cele două echipe au avut dificultăți să construiască faze de poartă. Fiind familiarizați cu condițiile, arădenii au apărut mai mult la finalizare. În primele 25 de minute, doar prin șuturile de la distanță ale lui Marku și Fabry, pradă ușoară pentru Fernandez.
Când gazdele au verticalizat mai mult jocul au apărut și ocaziile mari ale lui Godberg Cooper. Italianul cu origini ghaneze a ajuns unu la unu cu Fernandez în minutele 30 și 33, dar portarul celor de la Voluntari a avut reflexe bune. „Celeștii” de lângă capitală au ieșit și ei de la „cutie” pe finalul reprizei, iar Crepulja i-a dat destule emoții lui Kucher cu un șut în cros din 14 metri lateral stânga, ce a adulmecat bara de la colțul lung.
Leidsman a „mâncat” calificarea arădenilor
Repriza secundă a început de la scorul de 0-0 și cu o mare ocazie a lui Daniel Florea. Fostul atacant al UTA-ei a primit o pasă perfecta de la Voican, dar finalizarea din mijlocul careului a fost alături. Gazdele au replicat rapid, prin execuția pretențioasă, din voleu lateral, a lui Carp, dar balonul s-a dus de puțin pe lângă poartă.
Până la mijlocul reprizei, cei doi antrenori au operat nu mai puțin de șapte înlocuiri, în special cu caracter ofensiv, dar ocaziile clare de gol s-au lăsat așteptate. Un șut cu latul de la 19 metri al lui Carnat nu i-a pus probleme lui Kucher, în timp ce dincolo Leidsman și-a bătut joc de o pasă venită de la Micovschi, șutând târziu și slab din vreo 10 metri. Olandezul din atacul arădenilor, care a și fost scos de Rednic de pe lista LPF, a mai ratat o dată incredibil în primul minut de prelungiri. Pop a pătruns în stânga, a pasat în 6 metri, de unde Kyvon Leidsman a trimis slab exact în Fernandez.
Clasamentul de dinaintea etapei s-a păstrat și la finalul serii, U. Craiova și FC Voluntari merg mai departe și vor fi împerecheate cu echipele de primele locuri din Grupa C.
Echipele de start:
UTA: Kucher – Stolnik, Benga, Abeid – Rodrigues, Marku (80 Stahl), Carp, Dumitrașcu (54 Micovschi) – Fabry (54 R. Pop) – Cooper (46 Leidsman), R. Stanciu (54 Omondi). Rezerve neutilizate: Iacob – Stroungis, Ekmekci, Iurasciuc. Antrenor: Mircea Rednic
Voluntari: Fernandez – Ricardinho, Paz, Andreș (67 Armaș) – Carnat, Crepulja, Voican (67 D. Andrei), Aliji – Rață (78 Cocian) – D. Florea (67 Sigurjonsson), Nemec. Rezerve neutilizate: Mărgărit – A. Niță, Bozickovic, R. Popescu, Droppa. Antrenori: Ilie Poenaru și Marin Dună
Arbitri: Istvan Kovacs (Carei-Satu Mare) – Alexandru Cerei (Cluj), Alexandru Vodă (Alba Iulia). Rezervă: Marius Omuț (Satu Mare).
Camera VAR: Cătălin Popa și Romică Bîrdeș (ambii din Pitești)
Delegat de joc: Mihai Andrieș (București)
Observator FRF: Zoltan Szekely (Baia Mare)