Finala Cupei României: Astra Giurgiu – Viitorul | Meci special pentru Ianis Hagi: „Aici am marcat”. Amănuntul mai puțin cunoscut legat de stadionul din Ploiești

Finala Cupei României, AstraViitorul, are loc azi, de la ora 20:00, pe stadionul Ilie Oană din Ploiești. Partida va fi transmisă în format live blog pe www.prosport.ro.

Finala Cupei României devine un meci special pentru căpitanul echipei din Ovidiu, decarul Ianis Hagi. Fiul lui Gheorghe Hagi a declarat într-o conferință de presă că arena care va găzdui înfruntarea KO are o simbolistică aparte pentru el. După experiența nefericită de la Fiorentina, grupare care l-a transferat dar nu i-a dat șanse să joace la prima echipă, Ianis Hagi a fost răscumpărat de Viitorul, iar componentul naționalei de tineret și-a relansat cariera sub bagheta tatălui său.

Astra – Viitorul, finala Cupei României | Ce au spus Ianis și Gheorghe Hagi

„Am avut un sezon foarte bun, ne-am îndeplinit obiectivul din campionat, calificarea în cupele europene. În acest sezon ne-am dorit mult să câștigăm Cupa și ne aflăm în fața meciului decisv. Suntem pregătiți fizic, mental și tactic. Am amintiri plăcute pe acest stadion, de la calificarea la Campionatul European de tineret, aici am marcat primul gol de la revenirea din Italia, sper să îmi poarte noroc și sâmbătă”, a declarat Ianis Hagi.

Tot la conferința de presă de aseară, Gheorghe Hagi și-a manifestat speranța că trupa sa va lua trofeul pus în joc. „Suntem pregătiți de meci, sper să ne întoarcem la Constanța cu trofeul. Ar fi un an extraordinar pentru noi. Am muncit mult să avem șansa de a câștiga acest trofeu. Suntem într-o formă foarte bună și sper ca acest lucru să se vadă și mâine”, a spus Gheorghe Hagi.

Astra – Viitorul, finala Cupei României, va fi a 81-a luptă cu trofeul pe masă în competiția KO. Steaua a câștigat cele mai multe trofee.

Astra – Viitorul, finala Cupei României, va fi condusă de arbitrul Radu Petrescu.

 

Publicat: 25 05. 2019, 10:01
Actualizat: 25 05. 2019, 12:06