Finul întâlnește nașul în FC Bihor – FCSB: „Pot să zic că e un frate mai mare”. Duel inedit în Cupa României
Duelul dintre FCSB și FC Bihor din Cupa României Betano îi va aduce în postura de adversari pe Marius Popa și Vlad Ghețe, antrenorii de portari ai celor două echipe, pe care îi leagă o prietenie de peste 25 de ani.
Finul întâlnește nașul în FC Bihor – FCSB
Vlad Ghețe (32 de ani) nu a reușit să-și croiască o carieră impresionantă ca fotbalist, apărând doar la nivel de Liga 3 pentru FC Bihor II, însă este legat în continuare de Marius Popa, cel pe care îl cunoaște de la vârsta de 6 ani!
Legătura dintre cei doi este extrem de strânsă, iar în 2019, Marius Popa și soția lui, Bianca, i-au cununat pe Vlad și Ioana Ghețe.
„Pe Marius îl știu de la 6 ani, de când mă ducea în vestiarul primei echipe, eu fiind junior și copil de mingi. Pentru mine a fost un model, un mentor, care m-a ajutat mult în carieră.
Marius este ca un membru din familie, pot să zic un frate mai mare. N-am mai fost niciodată în postura de a fi adversari. Mă bucur că ne reîntâlnim din postura de antrenori. Sper să iasă un spectacol cât mai plăcut pentru publicul bihorean”, a declarat Vlad Ghețe, conform bihon.ro.
Meciul dintre FC Bihor și FCSB din Cupa României începe la ora 21:00 și va putea fi urmărit Live Video Online pe www.prosport.ro!
Echipele probabile la FC Bihor – FCSB
FC Bihor: Mihai Pînzariu – Călin Jurj, Daniel Stan, Ricardo Farcaș – Alexandru Stoian – Vadim Calugher, Răzvan Gunie – Ionuţ Ban, Andrei Moga, Florin Chitaș – Sergiu Jurj
Antrenor: Florin Farcaș
FCSB: A. Vlad – V. Crețu, Dawa, Haruț, Cr. Ganea (Panțâru) – Djokovic, Lixandru, Al. Băluță – Radaslavescu, Miculescu, Oct. Popescu
Antrenor: Elias Charalambous
Ce a declarat antrenorul lui FC Bihor, înainte de meci
„Suntem bucuroşi, fericiţi, pentru că miercuri va fi o zi specială şi importantă pentru fotbalul bihorean, pentru că am reuşit să aducem la Oradea o echipă de tradiţie, cu nume mare în fotbalul românesc.
Ştim foarte bine că de 20 de ani la Oradea nu s-a mai întâmplat un astfel de eveniment fotbalistic şi ţinem să mulţumim tuturor celor care au fost implicaţi în acest parcurs, adică jucătorii, pentru că ei au făcut ca acest eveniment să aibă loc miercuri la Oradea şi să fie benefic pentru toată lumea”, a declarat antrenorul Florin Farcaş, conform site-ului oficial al clubului din Liga 3.