Fotbal, nu copilărie!
Pentru un copil de vârsta lui, fotbalul ar trebui să fie o
joacă. Nu și pentru Horațiu Moldovan, unul dintre juniorii lui „U”.
Pentru el, fotbalul e o treabă serioasă, pe care o face chiar dacă
problemele financiare sau distanța îl împiedică zilnic. Locuiește
în Vâlcele, o comună aflată la ceva mai mult de 10 km de Cluj, și
face zilnic naveta. „Mă trezesc la 6:00, mănânc, dacă mai apuc, și
plec spre școală. După școală am antrenament și ajung acasă la
21:00. Părinții mei câștigă împreună 2.000 lei. E greu, dar îmi
plac școala și fotbalul”, spune Horațiu, care e printre cei mai
buni din clasă la Liceul de Matematică-Informatică. Micul atacant
vrea ca „U” să câștige vineri pentru a pune mâna pe echipamentul
sportiv oferit de ProSport.
Piț, decisiv
!
Meciul de Cupă de ieri, dintre Universitatea Cluj și Victoria
Brănești, 1-0, nu a stârnit deloc interes din partea microbiștilor,
aflați în așteptarea derby-ului Ardealului, „U” – CFR Cluj. Nici
fotbalul de calitate nu a prea fost prezent. Marile ocazii ale
primei reprize le-au aparținut oaspeților, prin Avram (22) și V.
Negru (15), dar Huțan a scăpat cu bine. Mitanul secund a început
extrem de prost pentru Brănești. Iacob a fost eliminat pentru fault
în postura de ultim apărător la Machado, iar Piț a deschis scorul
pentru „U” cu un șut plasat din lovitura liberă de la 17 metri
(47), iar până la final Brăneștiul n-a mai reușit decât o bară prin
Bar.