FOTO Scene demne de Teatrul Giulești în Rapid – Astra!** Fanii Astrei au ‘regizat’ o răzbunare INCREDIBILĂ‚ în timpul meciului! Cum au ironizat un rival

Supărați pentru că nu au fost lăsați de conducerea Rapidului să se „desfășoare” așa cum și-ar fi dorit în partida de Cupă cu trupa giuleșteană, susținătorii Astrei au pus la cale o „răzbunare” cu adevărat originală.

Lipsiți de arsenalul tipic unei galerii de fotbal, aceștia au regizat o adevărată scenetă, prin care au dorit să-l ironizeze pe  Constantin Zotta.

Concret, câțiva dintre fanii Astrei au purtat tricouri albe inscripționate cu câte o literă și împreună au format un mesaj destinat directorulului executiv al Rapidului: „Zotta, vrei să fii soția mea”.

Imediat a apărut în tribună un fan îmbrăcat în rochie de mireasă și cu o hârtie pe care era printat chipul „țintei” astralilor pe post de mască. Nu a lipsit nici mirele, iar totul s-a transformat într-o veritabilă comedie.

De unde a plecat totul?

Adversitatea fanilor Astrei față de oficialul rapidist își are rădăcinile în săptămâna premergătoare meciului din sferturile Cupei României. Suporterii giurgiuveni și-ar fi dorit să-și încurajeze favoriții cu tot arsenalul din dotarea unei galerii care se respectă, dar, suțin ei, s-au lovit de refuzul gazdelor.

„Am fost sunat de către trei oficiali ai Rapidului, firmei de pază și ai organizatorilor pentru a mi se comunica faptul că nu am voie să particip cu nicio coregrafie pe stadionul Giulești. N-am voie să intru nici măcar cu tobe sau bannere. Când am cerut o explicație, mi s-a spus că s-a luat această decizie fiindcă, citez, pe domnul Zotta l-a durut capul de la tobele mele, în meciul din campionat, din urmă cu câteva etape. Ce să mai zic? Mi se pare nedrept pentru cei 200 de copii pe care îi am în subordine și care s-au pregătit frumos pentru acest meci”, a declarat șeful galeriei Astrei, Marian Prodan.

Publicat: 29 11. 2012, 21:35
Actualizat: 29 11. 2012, 21:36